MUZICĂ: Concertele lunii octombrie, la Bucureşti

De Diana Zagrean, pe

Celebra formaţie The Cranberries revine în Bucureşti, în prima jumătate a lunii octombrie, veteranii olandezi de la BZN vor cânta pentru nostalgicii din Capitală, iar trupa Taxi pregăteşte surprize pentru fanii ce vor veni la concertul lor de la Sala Palatului.
Luna Octombrie a început în forţă cu Taxi la Sala Palatului şi LMFAO la Arenele Romane, dar toamna ne pregăteşte multe alte surprize muzicale.
Un concert de neratat în luna octombrie este cel al trupei The Cranberries, care se întoarce la Bucureşti pe 11 octombrie, la Romexpo. De-a lungul timpului, The Cranberries au vândut mai mult de 40 de milioane de albume în întreaga lume, patru dintre discurile lor reuşind performanţa de a urca în Billboard 200 top 20, opt single-uri au ajuns în Top 20 – Hot Modern Rock Tracks, trupa adăugând în palmares şi numeroase alte premii.
Primul concert The Cranberries în România a avut loc pe 20 iulie 2010 la Zone Arena din Bucureşti. Show-ul a fost o trecere prin istoria muzicii The Cranberries, artiştii punctând cele mai importante hit-uri. Vocea inconfundabilă a lui Dolores O’Riordan, cu uşor accent irlandez, a electrizat publicul care a cântat alături de ea clasicele hit-uri ale formaţiei, „Zombie”, „Dreams”, „Animal Instinct”, „Salvation”, „Linger” şi „When You’re Gone”.
Un alt concert care va fi o delicatesă a amatorilor de gen este cel al trupei Therion, din 19 octombrie, la Arenele Romane. Concertul face parte din turneul „Flowers of Evil”, pe care formaţia îl susţine în Europa, după ce îşi va celebra cea de-a 25-a aniversare în America Latină (Uruguay, Argentina, Chile, Columbia, Ecuador).
Therion este o formaţie suedeză de symphonic metal, care a fost fondată în anul 1987 de Christofer Johnsson sub numele de Blitzkrieg. Până în 1989 şi-a schimbat numele de două ori, mai întâi în Megatherion, apoi în Therion. Numele „Therion” vine din limba greacă şi înseamnă „bestie”. În perioada 1987 – 1993 trupa a abordat stilul death metal, urmând ca din 1994 să se axeze pe stilul care-i va consacra, symphonic metal. Subiectele abordate în majoritatea pieselor recente sunt legate de mitologia nordică, versurile fiind scrise de Thomas Karlsson, fondator al ordinului magic Dragon Rouge.
Pentru fanii genului satiric şi mult mai puţin zgomotos, maestrul Tudor Gheorghe va pregăti pe 21 octombrie un alt spectacol de excepţie la Sala Palatului. Concertul este intitulat „Nu se poate cu de toate” şi va începe seara, la orele 19.
Citeşte mai departe despre concertele de la sfârşitul lunii octombrie şi vezi lista completă a concertelor mari din Bucureşti pe pagina următoare.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter