Mami, nu e vina ta!

De Andreea Dirzu, pe

Peste 90% dintre mame suferă de sentimentul de vină maternă, din variate motive. Află mai jos două situaţii în care mamele suferă din cauza cuvintelor rostite de copiii lor
Descoperă în revista Unica de aprilie alte fraze care se pot transforma în motive de autoînvinovăţire.

„Nu îmi mai trebuie jucării, am destule, avem de mâncare în frigider, avem de toate. Aşa că nu mai lucra, joacă-te cu mine!” Cum să nu te emoţionezi la un astfel de discurs tip şantaj emoţional când însăşi esenţa feminităţii e atinsă de astfel de vorbe? E ca şi cum copilul tău ţi-ar transmite mesajul ce a caracterizat natura feminină de-a lungul istoriei civilizaţiei: femeia stă acasă, nu „vânează”, ci strânge, ocroteşte, cultivă. E un mesaj puternic, pentru că e foarte ţintit către creierul reptilian, porţiune a creierului în care sunt „înscrise” aspecte instinctuale arhaice ale psihicului. Dar, dincolo de impact, ceea ce se ascunde sub această cerinţă este un sentiment de vinovăţie legat de împlinirea menirii de mamă. Vestea bună e că, pe vremea culesului şi vânatului, era foare valabil şi adaptativ acest tip de gândire. În capitalismul nostru cotidian nonsexist, nu mai e prea mult loc de aşa ceva. Supravieţuirea înseamnă că toată lumea munceşte, chiar şi mamele. Oricum, copilul tău uită faza cu „nu-mi mai trebuie jucării” până când dă cu ochii de următorul gadget, care-i trebuie neapărat – capitalism pur, influenţă de mediu!

„Mama, de ce te duci la întâlnire fără mine?” Realitatea dură,  atunci când eşti o mamă singură care nu a uitat să fie femeie, este aceea că fiul sau fiica ta observă neconcordanţa dintre modelul familial clasic şi modelul vostru familial, mai precis comportamentul tău de „socializare”. Vinovăţia vine clar din faptul că simţi o discrepanţă între ceea ce înseamnă pentru tine „mamă” şi ceea ce înseamnă a fi femeie. Are, bineînţeles, legătură cu felul în care şi tu o vedeai pe mama ta, până la o anumită vârstă. Sigur că nu e bine ca mamele să dezvăluie prea devreme toate aspectele feminităţii copiilor lor. Dar nu e deloc o soluţie nici să-ţi extirpezi instinctul feminin, care îţi spune că ai nevoie să te simţi şi femeie, nu doar mamă. Aşadar, ce te faci dacă ţi se reproşează că vrei să-ţi continui viaţa? Poate părea la îndemână să te apuci să îi explici copilului tău ce şi cum; riscul e să îl „bagi în ceaţă” complet – nu numai că nu pricepe ce-i cu modelul vostru familial, dar nici nu va înţelege pe deplin motivaţiile tale. Aşa că poţi face altceva: continuă să faci ce ai nevoie pentru tine ca femeie, fără ca asta să afecteze relaţia cu copilul tău, adică: nu lua din timpul petrecut cu el şi nu amesteca planurile. Uşor de zis…
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter