IT& Gadgets: Top reţele sociale care ar putea detrona Facebook. Ai auzit de ele?

De Diana Zagrean, pe

Facebook este tot mai la modă în România, unde toată lumea parcă abia aşteaptă să dea check-in, să posteze o fotografie dintr-un loc trendy sau să dea un like la un comment înţepător. Ce nu ştim noi este că reţeaua de socializare este deja în declin în Statele Unite şi în alte ţări nici măcar nu a fost vreodată la modă. Iată câteva reţele sociale care ar putea detrona Facebook în următorii ani. Ai auzit până acum de ele?

Reţele sociale Europa:

SkyRock este o reţea socială foarte populară în Franţa şi ţările vorbitoare de franceză, cum ar fi Belgia sau Elveţia. Reţeaua socială oferă utilizatorilor spaţiu gratuit pe net pentru bloguri, profil tip Facebook sau schimb de mesaje şi lansare de piese muzicale proprii. Tot mai popular în Europa de Vest.
Wer-kennt-wen este o reţea socială foarte la modă în Germania, care funcţionează pe principiul invitaţiilor şi la care au acces doar persoanele peste 14 ani. Ca şi alte reţele mai cunoscute la noi (Netlog, de exemplu), reţeaua socială nemţească oferă spaţiu pentru bloguri, guestbook şi chat.
Hyves.nl este cea mai mare reţea socială din Olanda. Reţeaua are tot felul de extensii, cum ar fi Hyves Games, cu jocuri şi plăţi online. Verbul ‘Hyven’ a devenit foarte comun în limba olandeză, echivalentul românescului „Twitterim”.
Citeşte şi IT & Gadgets: Vedetele vor avea pagini oficiale verificate pe Facebook

Reţele sociale America:

Orkut este o reţea socială foarte populară în Brazilia, dar şi în India, deşi reţeaua a pornit în Statele Unite. Poţi avea pagină de profil, blog şi poţi cunoaşte oameni noi, cu aceleaşi preferinţe ca şi tine.
myYearbook este o reţea foarte populară în Statele Untie şi face concurenţă celor de la Facebook de mult timp. Reţeaua are foarte multe jocuri în Flash, un sistem de oferire a tot felul de daruri virtuale şi o monedă virtuală proprie, care a fost transformată în bani reali pentru victimele cutremurului din Haiti.
Sonico este o altă reţea socială gratuită creată pentru publicul din America de Sud şi Latină. În principiu, nu este foarte diferit de Facebook, diferenţa principală fiind numărul de profiluri disponibile. Fiecare utilizator are la dispoziţie trei profiluri diferite: unul personal, unde au acces prietenii, unul profesional, pentru angajatori şi colegi de birou şi unul public, pe care îl poate vedea oricine.
Citeşte mai departe şi vezi ce reţele sociale sunt folosite în China, Coreea, Rusia sau lumea arabă, pe pagina următoare!
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter