De ce se bate toaca și ce semnificație are cântecul ei

Ați auzit vreodată la mănăstire cum se bate toaca? Cântecul ei cadențat, din ce în ce mai rapid, are o sonoritate profundă, care îți pătrunde în suflet. Ea marchează timpul pentru slujbă și rugăciune. Dar mai sunt și alte motive pentru care se bate toaca la mănăstirile românești.

Călugării se grăbesc la slujbă când se bate toaca în curtea mănăstirii, iar credincioșii aflați în preajmă se adună în tăcere să asculte rugăciunile și să se închine împreună.

Când se bate toaca, lemnul cântă un cântec sfințit, care ne amintește să ne îndreptăm rugăciunile către Dumnezeu. Cu sunetele ei profunde și grave, toaca mijlocește legătura tainică dintre credincioși și Tatăl ceresc, iar cântecul ei îndeamnă la evlavie și smerenie.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Ce este și din ce se face toaca

Așa cum mulți dintre noi au văzut deja la mănăstiri, toaca este o scândură groasă din lemn, atent finisată, în care călugării sau călugărițele bat ritmic folosind ciocănele din lemn. Toaca nu se face însă din orice fel de lemn. Se folosește îndeosebi lemn de tei, de fag, de cireș sau de paltin care are o rezonanță profundă și plăcută. Ciocănelele se fac din lemn de esenţă mai tare precum carpenul, cornul și salcâmul.

La unele mănăstiri există și o toacă mai mare, făcută dintr-o bucată de metal ușor îndoită la capete. Și în cazul acesteia se folosește doar un anumit tip de metal, fie el fier sau bronz.  

Conform teoriei muzicale, toaca este un instrument muzical de percuție, din clasa idiofonelor, folosit în mod deosebit în ritualurile bisericii ortodoxe. Toaca și clopotele sunt singurele instrumente muzicale acceptate de biserica ortodoxă pentru a însoți slujbele și ritualurile de închinare și rugăciune. Așa cum spune tradiția, se bate toaca doar la începutul slujbelor.

Cum a apărut toaca în bisericile ortodoxe

Toaca își are originile în Orient, probabil în lăcașurile de cult din Egipt, unde credincioșii erau chemați la rugăciune cu ajutorul unei trâmbițe. Mai târziu, în mănăstirile din acele vremuri, călugării erau chemați la slujbă de câte un monah care le bătea la ușa chiliei cu un ciocănel de lemn.

Se pare că toaca a apărut prin secolul al IV-lea, înlocuind ciocănelul cu care se bătea la ușile chiliilor. Datorită semnificației ei, toaca s-a răspândit în toate bisericile ortodoxe de Răsărit, în Grecia, Armenia, Bulgaria și în Țările Române.

Obiceiul de a se bate toaca în mănăstiri și biserici s-a răspândit în fostul Imperiu Bizantin și chiar în anumite state catolice, dar s-a păstrat numai în bisericile greco-catolice de la noi din țară.

Legende și povești din scrierile biblice

În Peștera comorilor, un text apocrif siriac din secolul al V-lea sau al VI-lea, este prezentată o legendă ce explică apariția și folosirea acestui instrument straniu.

După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i-a poruncit să fabrice o toacă din lemn de trei coți lungime și un cot și jumătate lățime și un ciocan din același lemn. În această toacă Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna și informa pe oameni despre iminența potopului. Totodată, Noe trebuia să folosească sunetele grave ale acesrtui instrument din lemn pentru a le aduce aminte oamenilor de puterea lui Dumnezeu și pentru a-i îndemna să se pocăiască și să se convertească.

Altă tradiție spune că toaca reprezintă ultima scândură care i-a rămas lui Noe, după ce a isprăvit de construit arca. El a bătut în această scândură puternic pentru a chema animalele să urce în arcă. Astfel, Noe a reușit să salveze câte o pereche din toate speciile create de Dumnezeu.

Toaca mică și toaca mare. Care este rolul lor

În fiecare mănăstire există o toacă mai mică, pe care călugării o poartă pe umăr în timp ce bat cu ciocănelele și înconjoară biserica, dar și o toacă mai mare așezată fie în clopotniță, fie într-un loc special amenajat lângă mănăstire.

De menționat că toate bisericile românești ortodoxe au clopote, dar numai unele dintre ele au și toacă. Se bate toaca doar la mănăstiri și la unele biserici foarte vechi.

Cum se folosește toaca mică

Toaca mică de lemn, portabilă se foloseşte de obicei la bisericile mănăstireşti, la catedrale. Aceasta se bate la începutul fiecărei slujbe bisericeşti.

Impropriu numită „mică”, ea poate avea 2-3 metri lungime şi între 20-30 cm lăţime, fiind de grosime variabilă, cu o adâncitură pe mijloc, pentru a putea fi ţinută stabil în mână. Uneori este perforată la cele două capete, pentru a putea fi folosită şi ca toacă fixă. În toaca portabilă se bate cu un singur ciocănel, fiind ţinută cu cealaltă mână.

Cum se folosește toaca mare

Toaca mare de lemn este fixă, fiind suspendată de cele două capete de nişte sfori sau lanţuri. Poate fi de mari dimensiuni, de obicei mai lată şi mai groasă (până la 25 cm grosime) şi nu are aceeaşi adâncitură pe mijloc, aceasta nefiind necesară, întrucât toaca rămâne permanent pe loc.

De obicei toaca mare este fixată în clopotniţă, întrucât se bate împreună cu clopotul la slujbele mai importante, dar există şi mănăstiri unde este fixată de streaşina bisericii sau în tinda corpului de chilii. Fiind fixă, în ea se bate cu două ciocănele.

Cum se folosește toaca din metal

Toaca din metal sau tochița, numită astfel pentru că are o lungime mult mai mică decât celelalte două, este de obicei de fier şi poate fi fixată tot în clopotniţă sau în apropierea intrării în biserică, bătându-se în ea în unele momente mai importante ale slujbei.

Toaca de metal mai este uneori folosită şi pentru a chema obştea mănăstirii la masă. De aceea, la unele mănăstiri este fixată o tochiţă de fier lângă trapeză, sala de mese a mănăstirii. Forma ei este o simplă bandă de fier încovoiată la capete, dar decorată cu motive elaborate și diverse inscripţii.

Cum se bate toaca și care este mesajul cântecului ei

Conform tradiției monahale, se bate toaca de către călugării care au ureche muzicală și înclinație către instrumentele de percuție, deoarece bucata de lemn nu se bate la întâmplare. Sunetele ei compun un cântec grav și profund, cu o anumită cadență și melodicitate.

La început, se bate toaca rar ca și cum sunetele ei trebuie să ne capteze atenția. Apoi ritmul devine mai alert, călugărul care folosește ciocănelul produce sunete din ce în ce mai variate, unele mai tari, altele mai slabe, în funcție de locurile unde bate toaca. Călugării cei mai înzestrați reușesc să compună adevărate opere de artă, cântece de o frumusețe stranie și înălțătoare, care îți pătrund în suflet.

Aceasta este și misiunea plăcii de lemn, să îți strecoare în suflet pacea și liniștea, să te aducă la rugăciune și la slujba care se pregătește în biserică.    

Când se bate toaca la mănăstire

În liturghia ortodoxă, toaca are un rol de delimitare temporală și marchează trecerea de la timpul profan la cel liturgic, de la activitățile cotidiene, la rugăciune și ascultarea slujbei. De asemenea, toaca delimitează și spațiul de rugăciune. Călugărul care bate toaca înconjoară biserica de trei ori pentru a delimita spațiul sacru în care se desfășoară slujbele și închinarea către Dumnezeu.

Toaca marchează așadar timpul și spațiul pentru slujbele religioase și în fiecare zi se bate toaca când se apropie slujba de seară numită vecernia. Credincioșii care ajung la mănăstiri în jurul orelor 16 după amiaza vor avea ocazia să asculte cum se bate toaca pentru slujbă.

Clopotele au și ele aceeași misiune, de a chema credincioșii la slujbă. Toaca nu înlocuiește clopotele și de multe ori aceste instrumente pot fi folosite simultan. La unele mănăstiri clopotul și toaca se bat alternativ, de obicei în trei „stări”, adică toaca, apoi clopotele, apoi toaca, și tot așa, de trei ori fiecare.

Ce înseamnă expresia ”ucigă-l toaca!”

Pe vremuri, credincioșii își puneau mari speranțe în toaca de lemn care alunga duhurile rele și îi păzea de necazuri. Nu degeaba se spune în popor ”ucigă-l toaca!”, când oamenii dau de un mare necaz și dau vina pe Necuratul. Se crede că niciun drac nu are curaj să se mai apropie de vreo biserică, dacă se bate toaca în jurul ei.

Cântecul ei cadențat are o semnificație profundă pentru cei care îl ascultă cu luare aminte. Toaca pare să fie desprinsă din Rai, iar cântecul ei delimitează spațiul sacru al bisericii, iar pe credincioșii de rând îi ajută să își găsească puterea și pacea interioară.

Toaca, în zilele de rând și în zilele de sărbătoare

Potrivit tipicului bisericesc, există anumite diferențe între modul în care se bate toaca în zilele de rând şi în zilele de sărbătoare (sâmbăta seara şi duminica dimineaţa, la Praznicele împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor).

În zilele obișnuite, toaca sună la începutul slujbei, apoi la Vecernie, la Utrenie şi la Liturghie se bate mai întâi toaca mică, apoi cea mare, după care se trage clopotul mic, într-o singură stare, pentru a vesti începutul slujbei.

De asemenea, se mai bate toaca mică și în timpul slujbelor. Spre exemplu, la Pavecerniţă, la începutul rugăciunii „Nepătată, neîntinată…” închinată Maicii Domnului se bate de trei ori în tochiţa de fier, câte o dată la fiecare din primele stihuri ale rugăciunii.

În Săptămâna luminată se bate toaca şi se trag clopotele simultan la toate slujbele religioase. Iar în noaptea de Înviere se bate toaca şi se trag clopotele prelung, în timp ce procesiunea iese din biserică, până când preotul începe să citească din Sfânta Evanghelie.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News