Tradiții de înmormântare. Obiceiuri de înmormântare și pomenire

Despărțirea de cei dragi care pleacă dintre noi este deosebit de dureroasă și numai timpul poate aduce o alinare. Cu toate acestea, românii respectă o serie de tradiții de înmormântare care ajută rudele și prietenii să rămână cu sufletul lângă cei plecați dintre noi.

Numeroase tradiții de înmormântare sunt păstrate cu sfințenie din respect pentru decedat și pentru familie. Românii respectă deopotrivă tradițiile creștinești și obiceiurile vechi, cu rădăcini în cultura noastră populară.

Legătura dintre cei vii și morți nu încetează după înmormântare. Obiceiurile și tradițiile moștenite, precum și ritualurile religioase și rugăciunile ne ajută să fim aproape cu sufletul de cei care au plecat de lângă noi.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Tradiții de înmormântare. Obiceiurile religioase și creștinești

Decesul trebuie anunțat deopotrivă la autoritățile statului (poliție), cât și la biserică. Un membru al familiei trebuie să ia legătura cu preotul paroh și să meargă la biserică unde se vor pregăti cele de cuviință pentru înmormântare și pentru slujbele de pomenire.

Preotul paroh va înmâna familiei decedatului:

• Un sfeșnic
• O icoană
• Un toiag (o lumânare în formă de colac)
• O cruce
• Lumânări
• Tămâie
• Cărbuni pentru tămâie
• agheasmă

Familia decedatului va stabili cu preotul data și ora înmormântării, dar și ora potrivită pentru slujba de seară care se ține înainte de înmormântare acasă, unde este ținută persoana decedată, sau la capelă.

Ce pregătiri se fac acasă

Pe ușa casei se pune o pânză neagră pe care se menționează numele decedatului, data nașterii și data morții.

Decedatul trebuie spălat și primenit cu haine bune, cu încălțări noi, este stropit cu agheasmă și este depus în sicriu cu fața către Răsărit, de unde coboară îndurarea lui Dumnezeu.

Pe pieptul decedatului se pune icoana luată de la biserică sau o icoană din casă.

Mâinile i se pun încrucișate pe piept și între degete se potrivește crucea luată de la biserică.

Lângă mâini se pune toiagul, acea lumânare încolăcită care arde în timpul slujbei de înmormântare. Trupul lui trebuie acoperit cu o pânză albă.

La căpătâiul decedatului se așază sfeșnicul unde toți cei care vin să se roage pentru el și să îl privegheze pe ultimul drum trebuie să aprindă o lumânare.

Familia și rudele apropiate pregătesc vase cu flori și coroane din brazi și flori pentru înmormântare. Tot rudele sunt cele care poartă în piept semnul doliului, o bucată scurtă de panglică neagră. Femeile poartă bentițe sau baticuri negre pe cap.

Doliul se poartă 40 de zile sau un an, în funcție de dorința fiecăruia.

Priveghiul și rugăciunea pentru mort

Conform tradiției, mortul era ținut acasă timp de cel mult 3 zile în lunile reci ale anului sau cel mult 2 zile în perioadele calde. În mediul urban, mortul este ținut pentru priveghi la capelă. Orice persoană vine la priveghi trebuie să intre în casă sau în capelă și să rostească binecunoscuta formulă ”Dumnezeu să-l ierte!”

Într-una din seri, preotul sosește acasă și ține o slujbă scurtă pentru sufletul răposatului denumită cina sau slujba stâlpilor.

Pentru această slujbă, familia pregătește cădelnița în care se pune cărbune aprins și tămâie, se aprind lumânări, se pregătește o colivă, un pahar de vin și se pun câteva gustări dulci pe o masă unde preotul le sfințește. În timpul slujbei se aprinde și toiagul așezat pe pieptul decedatului.

Coliva reprezintă trupului răposatului care se întoarce în pământ, în timp ce lumina lumânărilor reprezintă sufletul lui care pleacă în împărăția lui Dumnezeu.  

În timpul slujbei, familia, rudele și prietenii care vin la priveghi păstrează o tăcere respectuoasă și țin lumânări aprinse în mâini pentru sufletul răposatului.

Nu se cade să se vorbească, să se râdă, să se șușotească pe la spatele preotului. Este bine ca femeile să se abțină de la bocete zgomotoase.

După plecarea preotului, lumânările rămân aprinse, iar câteva persoane rămân pe rând de veghe alături de decedat, să nu fie părăsit înainte de a pleca din această lume.

Cum se pregătește convoiul funerar

Preotul paroh sosește la casa decedatului pentru a-l conduce pe ultimul drum alături de familie și de prieteni. Se pregătește cădelnița cu tămâie și apoi se organizează convoiul mortuar după tradiția creștinească:

• o rudă apropiată de parte bărbătească duce crucea înaintea convoiului
• o altă rudă poate să ducă o fotografie mai mare drapată cu negru a persoanei decedate
• urmează cei care poartă coșul cu colivă și coșul cu vin
• apoi băiatul care duce pomul cu daruri (un brad mic în care sunt puși colaci pentru pomenire)
• purtătorii de coroane
• cel care duce sfeșnicul
• preotul și diaconul
• carul mortuar cu sicriul
• rudele apropiate
• prietenii și vecinii

Tradiții de înmormântare la biserică și la cimitir

Pe drum către biserică, preotul dă tonul unor cântări religioase precum ”Sfinte Dumnezeule”. De asemenea, se cântă și la răspântii, unde convoiul se oprește câteva minute și preotul rostește ectenia.

Adus în biserică, sicriul este așezat către altar și se pun două sfeșnice unde rudele aprind lumânări. Este bine ca toți participanții să primească lumânări aprinse la începutul slujbei.

Există obiceiul ca cei care doresc să își ia adio pentru ultima dată de la răposat, să sărute crucea așezată pe pieptul lui și icoana.

După slujba de înmormântare, convoiul format în aceeași ordine pleacă la cimitir unde preotul ține slujba și săvârșește un ritual specific de înmormântare, vărsând vin și ulei peste decedat și petetluind sicriul.

La cimitir, preotul binecuvântează coliva și darurile care se împart apoi la toți cei prezenți.

Tradiții de înmormântare. Obiceiuri mai mult sau mai puțin creștinești

Pe lângă ritualul religios, oamenii respectă tot felul de obiceiuri menite să alunge duhurile rele de lângă mort și să îi păzească sufletul în drumul lui către ceruri. Multe dintre aceste obiceiuri vin din vremuri păgâne, altele sunt împrumutate de la alte popoare.

Banii și obiectele personale, obiceiuri controversate

Românii au păstrat din vechime, de la romani și de la greci, obiceiul de a pune un ban în mâinile sau în buzunarul mortului ca să își plătească vama pe lumea cealaltă.

Unii mai pun în sicriu câteva obiecte personale precum pieptenele, oglinda, un ac cu ață.

Decedatul trebuie să aibe neapărat pantofi noi în picioare, să meargă pe lumea cealaltă, iar când este scos din casă trebuie scos cu picioarele înainte.

Nimeni altcineva din familie nu trebuie să mai poarte încălțări noi până la înmormântare.

Femeile decedate nu trebuie îmbrăcate în negru, să nu se întoarcă și să bântuie casa.

Până pleacă la biserică, răposatul nu trebuie lăsat niciodată singur din respect, dar și din teama de a nu se răzbuna pe cei rămași în viață.

Când este scos din casă, în drumul sicriului se fac ”punți” cu perne, covoare, așternuturi și alte obiecte care au aparținut răposatului. După ce convoiul trece peste ele, aceste obiecte se dau de pomană.

Alte obiceiuri și superstiții la înmormântare

Familia acoperă toate oglinzile din casă cât timp este ținut sicriul. Nu este voie să te uiți în oglindă cât timp mortul este ținut în casă, de teamă să nu fi următorul decedat din familie.

Ferestrele casei se deschid când moare cineva și se deschid toate lacătele, ca sufletul lui să nu rămână încuiat. De asemenea, ușa camerei unde este ținut răposatul trebuie să fie mereu deschisă.

Niciodată nu trebuie să se stingă lumânările de lângă sicriu și trebuie aduse multe flori pentru un drum lin pe lumea cealaltă.

Bărbații care merg în convoiul funerar primesc batiste care se prind de brațe. Acestea sunt considerate omagii și trebuie duse acasă și păstrate în amintirea mortului.

Bărbații care poartă sicriul primesc și prosoape.

Icoana care a stat pe pieptul decedatului se duce acasă și este folosită la toate pomenile, la masă, când vine preotul să slujească mâncarea.

La cimitir, după ce se acoperă groapa, familia dă de pomană tot felul de obiecte bune din casa decedatului. Se dau haine, pantofi, perne, pături, vase, chiar și animale vii pentru a arăta milostenia celui care a plecat pe lumea cealaltă.

Când se fac pomenirile după înmormântare

Conform tradiției, acasă sau la restaurant se organizează o masă mare la care se dă de pomană pentru sufletul mortului. La pomană poate intra oricine, chiar și un străin înfometat de pe stradă, iar aceasta este cea mai curată pomană.

De la ziua înmormântării, se mai fac pomeniri:

– a treia zi după moarte în cinstea Sfintei Treimi și a învierii din morți a Mântuitorului a treia zi.
– La 9 zile dupa moarte, „ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al 9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri”.
– La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, „pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer”.
– La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi.
– La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care in fiecare an praznuiau ziua martirilor si a sfintilor ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
– In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei. Numaratoarea zilelor incepe deci din ziua mortii.

Vezi şi de ce aprindem lumânări la cimitir!

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News