Inedit: 5 moduri creative să-ţi decorezi ouăle de Paşte

De Sandra S., pe

Aşa cum nu e Crăciun fără un brad decorat frumos, nici peste Sărbătorile Pascale nu putem trece fără să decorăm măcar câteva ouă. Este simplu să cumperi o vopsea de ouă din magazin – acum că ai atâtea posibilităţi, o paletă largă de culori şi toate cele – sau niste abţibilduri. Dar dacă vrei să îţi uimeşti familia şi prietenii cu originalitatea ta, iată câteva idei care te-ar putea inspira anul acesta:
Bombonele colorate
După ce ai fiert ouăle bine şi le-ai lăsat să se răcească, cu o pensulă acoperă-le cu lipici şi apoi lipeşte peste ele bombonele decorative – din acelea micuţe, pentru torturi şi prăjituri. De asemenea, le poţi îmbrăca şi în paste în formă de steluţe – din acelea micuţe – sau fel de fel de seminţe.
Inedit: 5 moduri creative să-ţi decorezi ouăle de Paşte
Aţă
Şi de această dată ai nevoie de un pic de lipici – poţi folosi din acela pe care copiii îl folosesc la şcoală, la orele de lucru manual. Mai departe ai nevoie de multă aţă colorată şi doar un pic de îndemânare. Aplica un pic de lipici pe oul fiert tare şi răcit, de unde începi să lipeşti aţa pe el, apoi înfăşoară-l în cât mai multe culori – cu cât înaintezi cu modelul, cu atât trebuie să mai aplici nişte lipici, ca aţa să rămână fixată. Ar trebui să îţi iasă câteva dungi colorată din aţă. Foloseşte-ţi imaginaţia să creezi modele cât mai frumoase cu care să-i bucuri pe cei dragi.
Inedit: 5 moduri creative să-ţi decorezi ouăle de Paşte
În plus, dacă ştii să croşetezi şi ai destul timp la dispoziţie, ai putea îmbrăca ouăle în hăinuţe croşetate.
Modele retro
Sigur ai prin casă câteva articole vestimentare pe care nu le mai porţi, câteva cravate vechi cu model de-ale tatălui sau ale bunicului. Oricum, ideea este că ai nevoie de câteva pânze cu model colorat şi apă cu oţet. Îmbracă ouăle fierte în bucăţile de material, leagă-le strâns ca pânza să stea întinsă pe ele şi apoi pune-le într-o oală plină cu apă, la care adaugi un sfert de cană de oţet. Pune capacul şi apoi lasă-le în jur de 20 de minute pe foc. Dezbracă ouăle după ce s-au răcit complet.
Inedit: 5 moduri creative să-ţi decorezi ouăle de Paşte

Vezi mai multe pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter