Frumuseţe: 5 recorduri şocante

De Diana Zagrean, pe

Femeile au făcut dintotdeauna sacrificii mari pentru frumuseţe, dar unele pur şi simplu nu ştiu când să se oprească. De la cei mai mari sâni din Europa, la cea mai subţire talie, iată care sunt cele 5 recorduri şocante.
Mayra Hills (Beshine)
Frumuseţe: 5 recorduri şocante

Mayra deţine cu mândrie titlul de „Cei mai mari sâni din Europa”, după ce a ajuns de la cupa B la cupa Z în câţiva ani. Ea spune că implanturile uriaşe nu-i provoacă dureri de spate, dar că găseşte tot mai greu haine pe măsura ei. În plus, mărirea sânilor este un proces continuu la ea, ceea ce înseamnă câ îşi reumple implanturile cât de des poate (cam o dată pe lună).
Vanity Wonder
Frumuseţe: 5 recorduri şocante

Vanity, care are doi copii acasă s-a apucat serios de pompat silicon în fese. Ea a cheltuit până acum peste 15.000 dolari pe aceste proceduri, iar rezultatele se văd din orice unghi ai privi-o.

Brian Zembic
Frumuseţe: 5 recorduri şocante

Brian este un caz special, deşi nu este femeie şi nici nu are gânduri de schimbare de sex, el a ajuns să poarte silicoane în urma unui pariu. După ce a pierdut bani serioşi la bursă, Brian Zembic a decis să onoreze pariul pus în glumă cu un prieten, care a spus că dacă ăşi pune silicoane şi le poartă cel puţin un an, îi va transfera în cont suma de 100.000 dolari. Disperat că Brian a luat în serios pariul, prietenul lui a încercat să-l oprească. Deoarece sânii falşi i-au adus faimă şi multe apariţii la televiziunile naţionale, Brian s-a decis să păstreze silicoanele, pe care şi le-a plătit câştigând la remy în faţa unui chirurg plastician.
Valeria Lukyanova
Frumuseţe: 5 recorduri şocante

Ucrainianca de 21 de ani a ajuns faimoasă după ce şi-a scos câteva coaste şi şi-a injectat botox în faţă pentru a semăna cât se poate de tare cu păpuşa Barbie. Ea s-a supus şi unor rinoplastii şi alte operaţii estetice pentru a-şi atinge scopul de a deveni o păpuşă vie.
Cathie Jung
Frumuseţe: 5 recorduri şocante

Talia lui Cathie măsoară doar 38!! Cm. Supranumită Regina Corsetelor, Cathie, acum în vârstă de 75 de ani deţine titlul de „Femeia cu cea mai subţire talie în viaţă”. Ea nu a reuşit să depăşească recordul deţinut de Ethel Granger, a cărei talie nu depăşea 33 cm. Ea nu a suferit operaţii estetice, ci şi-a remodelat corpul prin ani întregi de strângere în corsete.

Foto: Northfoto, Thinkstockphotos, Facebook
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter