Premiile Oscar, live la HBO

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cel mai important eveniment de premiere al cinematografiei, gala de decernare a premiilor Oscar, va fi transmis în direct şi în exclusivitate pe HBO România.
Astfel, în noaptea de 26 spre 27 februarie, vom putea afla în timp real castigatorii celei de-a 84-a ediţii a prestigioaselor premii ce ţin cu sufletul la gură industria cinematografică din toată lumea.

Potrivit Mediafax, ceremonia va fi transmisă de postul HBO începând cu ora 3.00 în varianta orginală şi nedublată, urmând ca pe 28 februarie, de la ora 20.00, aceasta să fie transmisă în variantă editată şi subtitrată.

Nominalizaţii cu şanse la Oscar 2012 sunt…

Odată anunţate nominalizările finale, casele de pariuri sunt luate cu asalt de amatori, cei mai mulţi dintre ei mizând fără doar şi poate pe „Hugo”, pelicula plină de culoare realizată de Martin Scorsese în 3-D, şi comedia romantică „The Artist”, cu 11 şi respectiv 10 nominalizări la categoriile importante de premiere.

Favoritul criticilor, „The Descendants”, cu George Clooney, care concura în topul predicţiilor, nu a reuşit să ia decât cinci nominalizări, devansat de filmul „Moneyball”, cu Brad Pitt în rol principal, care  a obţinut şase nominalizări.

În clasamentul competitorilor cu cele mai mari şanse se află de asemenea drama despre rasism „The Help” şi comedia romantică a lui Woody Allen, „Midnight in Paris”, fiecare cu câte patru nominalizări. „The Tree of Life”, porducţia lui Terrence Malick, a fost nominalizată la trei categorii.

Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie, la Kodak Theatre din Los Angeles. Gazda evenimentului va fi, pentru a noua oară, actorul Billy Crystal.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter