Feng Shui: Holul, calea de acces a energiilor pozitive

De Diana Zagrean, pe

Holurile sunt culoare prin care energiile pozitive chi trebuie să-şi găsească drum spre restul casei. Iată cum să amenajezi holul astfel încât dragostea şi banii să nu-ţi lipsească niciodată.
În feng shui, apa curgând lin a fost întotdeauna asociată cu banii. Ea creează energie chi pozitivă, în timp ce pământul din jurul ei este fertil şi aducător de noroc.
Dacă nu aveţi norocul să locuiţi în apropieea unui rău sau apă curgătoare de orice fel, puteţi aduce apa în casa voastră, în mod simbolic, prin intermediul unei fântâni arteziene sau a unui acvariu bine aerisit.
Cel mai bun loc pentru a amplasa o fântână arteziană este holul, care nu beneficiază, de cele mai multe ori, de destulă lumină şi elemente care dau căldură casei.
Dacă nu aveţi loc în holul locuinţei pentru o fântână, nu vă panicaţi, banii pot fi simbolizaţi şi prin obiecte rotunde, care amintesc de forma monedelor.
O masă rotundă, sau ovală va aduce mai multă prosperitate decât una pătrată. În plus, ce loc mai bun pentru amplasarea telefonului fix şi a mănuşilor sau eşarfelor decât o măsuţă rotundă, care nu ocupă mult loc în hol?
Tot în hol puteţi pune cristale sau clustere de cristale, care au rolul de a aduce mai multă lumină şi a ghida astfel energiile pozitive spre camere.
De asemenea, holul poate fi un bun loc în care să atârnaţi clopoţei de vânt, care sună plăcut şi induc o stare de armonie, dar ghidează chi-ul în locurile mai puţin luminate.

Dacă staţi la casă şi aveţi o curte interioară pe post de hol, puteţi profita şi pe lângă mica fântână arteziană, puteţi amplasa câteva căsuţe pentru păsări. Dacă ţineţi curtea curată, ciripitul lor vă va binedispune.
Pentru dragoste, trebuie ca holul să fie luminat şi să fie vopsit în culori primitoare, calde.
Nu alegeţi o vopsea roşie sau neagră pentru holul casei voastre. Deşi poate părea că se potriveşte cu elementul pe care doriţi să-l stimulaţi, o culoare violentă sperie oaspeţii şi persoanele noi din viaţa voastră.
Cuierul, care, de obicei este amplasat aici, trebuie să fie mereu curat şi fără haine pe care nu le poartă nimeni cu lunile. Dacă nu aveţi un dulap destul de încăpător, nu ţineţi hainele de iarnă în hol.
Creează o stare de nervozitate nedorită şi prind miros şi praf. Găsiţi o soluţie de depozitare astfel încât holul să nu fie obturat de vechituri şi lucruri pe care nu le folosiţi în mod curent.
Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter