De unde închiriem costum de Moş Crăciun?

De Nicoleta Galeteanu, pe

Moş Crăciun există nu doar pentru copii. Sunt mulţi oameni care cred în Moş Crăciun. Nu în existenţa unei persoane reale care se osândeşte să intre pe hornul casei…
… ci în semnificaţia legendară pe care o are el pentru spiritul Sărbătorilor de Iarnă, într-un simbol al speranţei sau al copilăriei, mai degrabă.  
 
Ce ar fi atunci Crăciunul fără Moşul care aduce cadouri şi aşează copiii pe genunchi?  
 
Dacă şi tu preferai să nu închizi un ochi şi să îl aştepţi lângă uşă pe Moş Crăciun, imaginează-ţi cât de nerăbdător este copilul tău să îl descopere.

Prin urmare, dacă nu l-ai demascat încă pe Moş Crăciun şi ţii ca micuţul tău să aprecieze fantezia poveştilor şi simbolurile Crăciunului, poţi alege să îi faci o surpriză şi să îl aduci acasă pe Moş. Peste două săptămâni el trebuie să fi ajuns.  

Dacă îţi surâde o astfel de surpriză, iată mai jos câteva preţuri şi magazine de unde poţi cumpăra un costum de Moş Crăciun.  
 
Fie că alegi să cumperi din magazine un costum complet, sau doar să îl închiriezi, este bine de ştiut că plaja de preţurile variază destul de mult, precum şi calitatea lor.  
 
La atelierul de creaţie Fabrica de Magie (fabricademagie.ro), poţi să cumperi un costum de Moş Crăciun Deluxe. Acesta este realizat din catifea cu blăniţă albă şi include jacheta, pantalonii, cureaua şi căciula. Preţurile încep de la 200 lei şi ajung la 360 lei, iar celelalte accesorii (peruca şi barba, manuşile şi cizmele) sunt disponibile separat.  
 
Atelierul de producţie se află în Rosiorii de Vede (strada Căpitan Corlatescu), dar poţi comanda şi pe internet.  
 
Dacă nu vrei să cheltui atâţia bani pe un costum de Moş Crăciun, de la Carnaval Fiesta (carnavalfiesta.com) poţi închiria unul cu 40 lei pe zi (24 h). Preţul unei costumaţii este 345 lei şi include haina, pantalonii şi cureaua, iar pentru perucă va trebui să mai scoţi din buzunar alţi 100 lei.  

Magazinul se găseşte în zona Calea Moşilor, pe strada Spătarului, nr. 30, şi este deschis de luni până vineri de la 10.00 la 19.00, cu pauză între 14.00 -15.00.
 
Atelierul propriu de creaţie Kidstyle (kidstyke.ro) oferă o reducere de 10 la sută pentru costumaţiile de sezon: costume Moş Crăciun şi Craciuniţă, dar şi pentru petreceri tematice de carnaval.  
 
Şi cum costumul autentic al lui Moş Crăciun este mai nou creaţia unei case de modă, el fiind acum bogat şi frumos, vei plăti pentru el mai mult, poate, decât pentru cadou, pentru că preţul ajunge şi la 450 lei aici.

Costumul din material antipeeling include însă, pe lângă căciulă, haină, pantaloni şi centură, şi cizmele butaforie. Pentru accesorii opţionale (barbă, burtă, sac, mănuşi) vei plăti alţi 120 lei.
 
De asemenea, de aici poţi închiria şi celebrele costume ale lui Peter Pan, Spider Man, Harry Potter şi Făt Frumos. Atelierul se află situat pe strada Frunzei nr. 18, în Bucureşti.
 
Dacă te gândeşti că este „mai mare daraua decât ocaua”, poţi apela la Party Factory (partyfactory.ro), firmă care organizează şi petreceri pentru cei mici. În felul acesta nu mai trebuie să te costumezi şi nici să înveţi poveşti.  

De aici poţi doar închiria costumul lui Moş Crăciun, cu 90 lei pe zi, cu toate accesoriile incluse, iar sediul se găseşte pe strada Popa Nan, nr. 171, din Bucureşti, magazinul fiind deschis de luni până vineri între orele 10 şi 19.  
 
La JokeSop (jokeshop.ro) costumele sunt de cumpărat, livrate în trei zile, iar preţurile şi mai mici şi mai mari. Variantele mai modeste de costume propuse de JokeSop costă între 85 şi 95 lei, în timp ce costumele originale sunt mai scumpe. Preţurile încep de la 200 lei şi ajung la 300 lei, atât pe varianta cu pelerină cu glugă din velur (perucă, bărba, centură), cât şi pe varianta cu costum din două piese.  
 
Un alt atelier de unde poţi închiria ţinute de carnaval, pentru copii şi pentru adulţi, este Damacom (demacom.ro). Închirierea unei ţinute de adult costă aici între 60 şi 150 lei pentru 24 ore, cele pentru copii se închiriază cu 40 lei, iar rochiile de seară, cu 150-300 lei. Magazinul se află pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, nr. 2.  
 
În caz că nu ai timp să cauţi prin oraş, magazinele online îţi stau la dispoziţie şi ele. La brunofunnyshop.ro vei plăti 150 lei pentru aceeaşi ţinută (costumul include jachetă, pantaloni, curea, căciulă, mănuşi şi acoperitoare pentru picioare), iar kaboo.ro propune o variantă originală a costumului la preţul de 250 lei.  
 
Nu în ultimul rând, pentru ţinutele de petrecerile tematice, carnavaluri sau baluri mascate poţi apela şi la colecţia de costume de care dispun Teatrele din Bucureşti. 
 
Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter