Concertele lunii Iunie 2018

De Oana Savin, pe
Dacă vrei să te distrezi cu prietenii la un concert în această lună, ai de unde alege. Acestea sunt evenimentele pe care nu trebuie să le ratezi în București și în țară.

5 Iunie 2018

Equilateral concertează la CinemaPro începând cu orele 19:30.

Trei dintre cei mai buni chitariști ai României, Nicu Patoi, Florin Giuglea și Cezar Popescu, alături de alți instrumentiști valoroși precum Adrian Ciuplea, Mihai Ardelean, Răzvan „Lapi” Lupu, Hanes Radu și Berti Barbera, vor oferi un spectacol extraordinar în care chitara, stilul și virtuozitatea vor fi celebrate printr-un spectacol exploziv care poartă sugestiv denumirea de „Equilateral”.

Pe cei din trupa Cardinal îi puteți vedea în Club Control din București la orele 21:00.

Cardinal este un proiect de garage rock/psychedelic originar din Constanța, născut dintr-o afinitate pentru tot ce înseamnă fuzz, low-end, riffuri hipnotice și crescut într-un mediu ostil, pe plaje reci, departe de farmecul caracteristic orașului.

7 Iunie 2018

Nicolas Simion Quartet și Sorin Romanescu concertează la ARCUB din București, la orele 20:00.

Saxofonist de jazz și improvizator, compozitor și producător, Nicolas Simion a studiat clarinetul, pianul, saxofonul și flautul.

Chitarist, improvizator, sound designer, compozitor și producător audio, Sorin Romanescu este specializat în jazz și muzică experimentală. În 2008 a fost desemnat cel mai bun muzician de jazz.

Mauro Pina poate fi văzut la orele 21:30, la The Drunken Lords din Capitală.

Mauro Pina este un compozitor și multi-instrumentist de origine italiană. Abordând genurile precum pop, rock, soft rock și rock and roll, Mauro Pina își compune în întregime piesele, cântând la mai multe instrumente (bass, chitară, pian, muzicuță, percuție).

Citește și: Rapperul Snoop Dogg va concerta la București în luna august

Vama vine la Hard Rock Cafe, începând cu orele 21:30.

Vama este una dintre cele mai populare și apreciate trupe de muzică rock din România. Proiectul a fost fondat de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi care au decis în 2006, după 10 ani de activitate alături de Vama Veche, să se reinventeze și să ducă mai departe ideea de spirit mereu tânăr. Un concert Vama este o experienţă specială, trupa obișnuindu-și publicul cu spectacole în care contopirea artelor este firească. Astfel, efectul generat de muzică, poezie, dans şi actorie este dublat de jocuri de lumini şi imagini video, care transmit simultan mesajul profund al pieselor semnate Vama.

8 Iunie 2018

De la Paris la Micul Paris va avea loc la Sala Dalles pe 8 iunie 2018 începând cu ora 19:30. Acest concert este un periplu muzical de poveste, o întâlnire cu lumea minunatelor chansonete ale Parisului de altădată, un Paris plin de culoare, însuflețit de nenumărați îndrăgostiți, artiști, contese, hoinari, copii adorabili, creatoare de modă, negustori ambulanți. Un loc al cărui farmec este oglindit de parfumul inconfundabil al Micului Paris, cu muzica sa seducătoare.

Moonlight Breakfast va susține un concert acustic la Grădina cu Filme pe 8 iunie 2018 de la ora 20:30.

Moonlight Breakfast s-a înfiinţat în 2011 şi a început în forţă cariera muzicală odată cu deschiderea concertului Jamiroquai de la Mamaia. Trupa a introdus un sound nou în peisajul muzical românesc pe care membrii trupei îl descriu ca fiind electro îmbrăcat în nuanţe de soul şi funk „retroelectro”.

Sarmalele Reci va urca pe scena clubului Fabrica într-un concert ce va avea loc pe 8 iunie 2018, la orele 21:30.

Sarmalele Reci sărbătorește anul acesta 25 de ani de carieră muzicală și publicul este invitat să își aducă aminte și fredoneze alături de trupă piesele lansate și apreciate, precum „Violeta”, „Țara te vrea prost”, „Telefonul nu mai sună” sau „Șpriț de vară”.

Înființată în 1993, cu o discografie ce cuprinde opt albume și apariții la numeroase festivaluri din țară și din străinătate, Sarmalele Reci are una dintre cele mai constante prezenţe pe scena muzicală românească, fiind un proiect artistic de calitate, bazat pe creativitate, inovaţie și energie.

Jukebox & Bella Santiago vor susține un concert în True Club începând cu orele 22:00.

Jukebox este una dintre cele mai populare, versatile şi longevive trupe pop-rock, cu peste 16 ani de activitate şi peste 1500 concerte. Discografia Jukebox include până în prezent trei albume („Christmas songs”, „Feel like making love” şi „Picuri de rai”). Trupa este foarte cunoscută şi pentru prezenţa în emisiunea Cronica Cârcotaşilor, timp de 10 ani, şi pentru participarea la numeroase festivaluri şi concursuri (Eurovision 2005, Festival Mamaia 2009, X Factor 2015, Eurovision 2016). Iar povestea nu se opreşte aici: „tonomatul” fabricat în România îşi îmbogăţeşte constant şi consecvent repertoriul şi prestaţia, astfel încât fiecare show este o experienţă memorabilă.

Formula trupei s-a îmbogăţit cu o prezenţă ce nu poate trece neobservată: cu o voce excepţională şi o apariţie exotică. Originară din Filipine, Bella Santiago are 12 ani de experienţă muzicală şi vă este deja cunoscută din finala concursului „Românii au talent” 2016. Printre cover-urile cu ajutorul cărora Bella face senzaţie se numără celebrele „I will always love you”, „Hello” sau „Drunk in love”.

New Jersey, formația tribut Bon Jovi, va susține un concert la Hard Rock Cafe începând cu orele 22:30.

Trupa italiană New Jersey este activă din 2007 și cotată drept cel mai fidel tribut Bon Jovi din lume. Formaţia tribut este formată din muzicieni profesionişti, a căror misiune declarată este aceea de a aduce în faţa publicului aranjamentele orchestrale identice cu cele originale şi savoarea inconfundabilă a unui show Bon Jovi. Vino să cânți alături de New Jersey „Bed Of Roses”, „Living On A Prayer”, „Keep The Faith”, „Blaze Of Glory”, „Runaway”, „It’s My Life”, „Always” şi multe alte refrene cu care Bon Jovi a cucerit topurile mondiale.

9 Iunie 2018

Dan Helciug va susține un concert alături de trupa sa în Club Quantic, începând cu orele 20:00.

Concertul „My Queen by Dan Helciug” înseamnă o seară pe terasa clubul Quantic în care se vor auzi cunoscutele piese ale trupei Queen interpretate de Dan Helciug și trupa sa.

Absolvent al Universității de Teatru și Film (U.N.A.T.C) din București, Dan Helciug este un actor, muzician, compozitor, textier, lider vocal și prezentator TV, cunoscut în lumea muzicii în special prin intermediul cunoscutei trupe Spitalul de Urgență, unde este și lider vocal.

Michael Malarkey va susține un concert la Hard Rock Cafe pe 9 iunie 2018 începând cu ora 22:30. Cunoscut pentru rolul lui Enzo din The Vampire Diaries, Michael vine în premieră în România pentru un concert unic, plin de emoție.

Artistul este și un muzician desăvârșit, acesta lansând albumul de debut, „Mongrels” pe 8 septembrie 2017. Michael Malarkey și-a început cariera jucând în musical-uri precum „The Great Gatsby”. Albumul „Mongrels” a fost primit cum nu se putea mai bine de fanii artistului, dar și de presa de specialitate care l-a comparat cu Tom Odell sau Hozier.

10 Iunie 2018

Iuliana Beregoi va susține un concert la Sala Palatului de la orele 15:00. Iuliana Beregoi este senzația noii generații. Cântăreață și vloggeriță, Iuliana și-a câștigat fanii cu sinceritatea, carisma și talentul ei, adunând sute de mii de abonați la canalul propriu de Youtube. Recent, tânăra a lansat un nou proiect, filmul-serial „Lara”.

Petra Acker și trupa sa vor susține un concert la Green Hours jazz-cafe de la orele 19:30. În cadrul acestui eveniment, Petra Acker & The Band vor lansa primul material discografic, EP-ul „Never Been Better”.

11 Iunie 2018

Marius Dașcău va susține un concert la Clubul Țăranului pe 11 iunie 2018 începând cu ora 20:30. În cadrul evenimentul, artistul va lansa albumul de debut, „Despre Oameni și Vise”.

La lansarea albumului, colegii de scenă ai lui Marius Dașcău vor fi Alex Cismaru (The Humans) – chitară electrică, Cristi Mihai (Nightshift) – bas și Ciprian Diaconu (Trupa Spam) – tobe.

12 Iunie 2018

The Scorpions revine în România pentru mai multă magie și inspirație pe 12 iunie 2018, la Romexpo, evenimentul fiind organizat de Events. Încă o dată, vântul schimbării se va auzi la București, în cadrul unui concert inclus în Crazy World Tour. Va fi cel de-al șaptelea concert Scorpions în România, ultimul datând din 16 iulie 2016. Concertul va fi deschis de Compact B ce îl are ca invitat pe Leo Iorga și de Salamandra.

13 Iunie 2018

Alexu and The Voices Inside va susține un concert în Expirat Halele Carol începând cu orele 20:30. În cadrul acestui eveniment, trupa va lansa albumul „Luminescence”. În deschidere va cânta Ana Coman.

Carla’s Dreams va susține un concert la Hard Rock Cafe de la orele 21:30. Carla’s Dreams sunt artiștii în continuă ascensiune, care bucură fani din întreaga lume cu muzica, versurile intense și show-urile explozive. În 2015, 2016 și 2017, single-urile lor s-au transformat în hit-uri care au stat pe locul 1 al radiourilor și televiziunilor de specialitate săptămâni întregi  – „Până la sânge”, „Dragostea din plic”, „Cum Ne Noi”, „Te rog”, „Sub pielea mea”, „Acele” sau „Imperfect”.

Citește și: Celebrul chitarist Joe Satriani va concerta din nou la București

14 Iunie 2018

Andra va susține un concert la Sala Sporturilor din Galați începând cu orele 19:30.

De când a lansat primul single, acum 17 ani, și până în prezent, Andra a lansat 13 albume și a câștigat Discuri de Diamant, Platină, Aur și Argint pentru vânzările materialelor discografice. De asemenea, deține numeroase premii pentru vocea și performanțele ei, printre care „Cea mai bună solistă”, „Cea mai bună voce feminină” sau „Cel mai iubit artist”.

JFDR este cel mai recent proiect al artistei islandeze Jófríður Ákadóttir. Aceasta va susține un concert la M60 de la orele 20:00.

JFDR reprezintă un amestec ce combină părți de chitară cu un sunet poetic al unei călătorii ce se termină acolo unde a început. Având experiență în genurile de muzică clasică, electronică și folclor islandez, JFDR vine cu un amalgam de de sunete specifice fiecărui anotimp, iar vocea sa aluneca precum un curent ce calmează și cele mai învolburate ape. JFDR surprinde cel mai mult prin calitatea sa de om iscusit în arta cuvintelor, folosindu-se de o bogată imaginație pentru a evoca emoții subtile, ce sunt transpuse în fiecare cântec al său. Primul album JFDR, co-produs de instrumentalistul Shahzad Ismaily, a fost lansat în martie 2017.

Luna Amară va susține un concert în Flying Circus pe 14 iunie 2018 începând cu ora 20:00.

Înființată la Cluj-Napoca în anul 2000, Luna Amară este formația care a combinat armonios forța mesajelor sociale, cu sensibilitatea lirică ce descrie iubirea și stări de spirit dintre cele mai complexe și abisale. Trademark-ul sound-ului Luna Amară s-a consolidat pe baza solo-urilor de trompetă, riff-urilor specifice de chitară și îmbinarea contrastantă a duetului de voci.

Vlad in Tears va susține un concert în Club Fabrica începând cu ora 20:30. În deschidere va cânta Dark Fusion.

Sound-ul formației se regăsește în aria gothic/rock/metal și este deja cunoscut publicului român după concertul susținut în cadrul „Maximum Rock Festival 2017”. Pe 15 decembrie 2017, Vlad in Tears a lansat noul album „Souls On Sale”.

Carla’s Dreams va mai susține un concert la Hard Rock Cafe. Acesta va avea loc pe 14 iunie 2018, începând cu ora 21:30.

15 Iunie 2018

A doua ediție a concertului „Ca pe vremuri” va avea loc pe 15 iunie 2018 la Arenele Romane. Cargo, Celelalte Cuvinte și Phoenix sunt trupele ce întregesc line-up-ul acestei ediții.

Prima ediție  „Ca pe vremuri” a fost sold-out, iar fanii s-au bucurat de trei concerte cu trei trupe emblematice ale rock-ului românesc: Compact, Iris și Holograf.

OCV 15 este evenimentul aniversar ce marchează 15 ani de la înființarea ziarului „Observatorul de Covasna”. În cadrul acestui eveniment, artiști internaționali precum Goran Bregović, Carla’s Dreams sau 4 For Dance vor urca pe scena de la Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe.

Alexandra Ușurelu va susține un concert acustic la Grădina cu filme pe 15 iunie 2018 începând cu ora 20:30. Artista va fi acompaniată pe scenă de Cristian Soleanu (saxofon & clarinet) și de Muse Quartet.

Compact revine pe scena Hard Rock Cafe într-un concert ce va începe la orele 22:30.

Înființată în 1977 la Cluj-Napoca, Compact și-a câștigat în lumina reflectoarelor, pe scenă, statutul de trupă emblemă a rock-ului românesc. Printre cele mai cunoscute piese se numără „Fata din vis”, „Cântec pentru prieteni”, „Eşti totul pentru mine” sau „Pe tine te-am ales”, dar si cel mai recent hit al trupei „La multi ani, iubirea mea”.

16 Iunie 2018

Sneakers & Burgers, evenimentul de încălzire pentru festivalul Electric Castle, va avea loc la Verde Stop pe data de 16 iunie 2018 începând cu ora 12:00.

Muzică, distracție, zone speciale pentru copii, tombole și multe alte suprize – sunt doar câteva elemente a ceea ce înseamnă Sneakers & Burgers: Electric Castle Official Warm Up Party

Reckaze va susține un concert în Flying Circus din Cluj Napoca, de la orele 20:00. În cadrul evenimentul, Reckaze va lansa albumul „Underground Comercial”.

17 Iunie 2018

Lee Konitz Quartet va susține un concert la ARCUB pe 17 iunie 2018, începând cu ora 20:00. Evenimentul face parte din stagiunea de jazz Artist in Residence.

Lee Konitz Quartet înseamnă Lee Konitz (saxofon alto), Florian Weber (pian), Jeremy Stratton (contrabas) și George Schuller (tobe).

19 Iunie 2018

Nick Cave & The Bad Seeds pe 19 iunie și Arcade Fire pe 20 iunie vor concerta în București, la Romexpo (în parcarea A), fiind organizate Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Nick Cave, pe numele adevărat Nicholas Edward Cave, este un artist rock australian, care și-a început cariera în anii 70 alături de grupul Boy Next Door (nume schimbat ulterior în The Birthday Party). În 1983, după destrămarea trupei The Birthday Party, Nick Cave își formează propriul grup, Nick Cave & The Bad Seeds, care și-a propus să exploreze diverse genuri muzicale și să iasă din tiparele clasice.

Arcade Fire și-a început activitatea în anul 2001, la inițiativa lui Win Butler și Josh Deu, iar în 2004 a devenit cunoscut la nivel internațional în urma lansării albumului de debut, Funeral. Adept al genului indie-rock, Arcade Fire a devenit rapid un nume important în domeniu și a reușit să ajungă în top după lansarea celui de-al doilea album de studio, Neon Bible, editat în 2007.

21 Iunie 2018

Juan de Marcos, fondatorul proiectului Buena Vista Social Club, cântă în deschiderea festivalului Jazz in the Parkîmpreună cu trupa sa, Afro-Cuban All Stars. Evenimentul va avea loc la Opera Maghiară din Cluj-Napoca pe 21 iunie 2018, începând cu ora 20:00.

22 Iunie 2018

Maître Gims va concerta pentru prima oară în România pe 22 iunie 2018 la Arenele Romane din București. În deschidere cântă Vescan & Guests, iar la after-party fac iureș până dimineață Olix și Dan Fintescu.

The Colours va susține un concert plin de culoare la Beluga Music & Cocktails începând cu orele 22:00.

The Colours este o trupă plină de energie ce are la activ numeroase concerte în cluburile din capitala şi care va molipsi cu bună dispoziţie publicul, antrenându-l la dans. La sfârșitul anului 2013, trupa a lansat primul single, „Two of Us”, realizat în colaborare cu băieții de la Deepside Deejays.

Delia va susține un concert la Hard Rock Cafe începând cu orele 22:30. Delia reușește să se reinventeze în mod constant şi să încânte publicul prin apariţii spectaculoase, prezenţă scenică debordantă şi piese pe măsură. Vino la Berăria H să asculți piese celebre ca „Pe aripi de vânt”, „Da, mama”, „1234” sau „Ce are ea”, „Cine m-a făcut om mare”,”Rămâi cu bine”, „Verde Împărat” sau „Fata lu’ tata”.

23 Iunie 2018

Paraziții va susține un concert la Arenele Romane pe 23 iunie 2018, începând cu ora 20:00.

Trupa Paraziții a ajuns în atenția publicului în 1994, odată cu lansarea primului single al trupei, „În Jur”. Un an mai târziu apare albumul de debut, „Poezii Pentru Pereţi”, al doilea material discografic de muzică rap din România, după RACLA şi înainte de BUG MAFIA. Cel mai recent material discografic este „Lovitură de pedeapsă”, lansat în 2016.

26 Iunie 2018

Stone Sour va concerta la Arenele Romane, evenimentul făcând parte din turneul de promovare a albumului „Hydrograd”.

Stone Sour este o trupă americană de alternative metal care a luat naștere în 1992. Se poate lăuda cu trei nominalizări la Premiile Grammy, toate la categoria Best Metal Performance și cu peste 2 milioane de albume vândute în Statele Unite.

27 Iunie 2018

Hollywood Undead va concerta în premieră în România pe 27 iunie 2018 la Arenele Romane, începând cu orele 19:00.

Hollywood Undead este o trupă americană de rock alternativ/rapcore din Los Angeles, California, înființată în 2005. Până în prezent, formația are la activ cinci albume: „Swan Songs” (2008), „American Tragedy” (2011), „Notes from the Underground” (2013), „Day of the Dead” (2015) și „Five” (2017).

28 Iunie 2018

Corbu împlinește un an și cu această ocazie trupa va susține un concert în Club Quantic pe 28 iunie de la ora 17:00.

Sergiu „Corbu” Boldor este cunoscut pentru amprenta pe care și-a pus-o pe mai multe colaborări precum: Phoenix, Partizan, Dirty Shirt, Hara, dar și pentru proiectul Ad Hoc.

30 Iunie 2018

Maluma, tânărul artist de origine columbiană (24 de ani), va susține un concert la București, în cadrul turneului său european FAME Tour. Evenimentul va avea loc pe  30 iunie 2018, la Romexpo. Acesta face parte din festivalul El Carrusel, care aduce în România și senzația latino Luis Fonsi, în cea de-a doua zi, 1 iulie 2018.

Artistul și compozitorul columbian Maluma, ajuns în atenția publicului în 2010, odată cu lansarea piesei „Farandulera”. Single-ul a devenit hit în Columbia, după acest succes urmând lansarea albumului de debut ”Magia” (2012). Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, în categoria ”Best Latin America Central Act”, fiind nominalizat și la Latin Grammy Awards of 2013, pentru Best New Artist.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter