Cine a decis schimbarea unui vers din rugăciunea „Tatăl Nostru”

De Oana Dinu, pe
Vestea că textul rugăciunii "Tatăl Nostru", așa cum este el cunoscut din cele mai vechi timpuri, va fi modificat, a stârnit controverse printre fețele bisericești. 

Anunțul făcut de reprezentanţii Conferinţei episcopale italiene, conform căruia textul rugăciunii „Tatăl Nostru” va suferi mici modificări, a stârnit controverse între Biserica Catolică și cea Ortodoxă. Schimbarea se va produce doar dacă Suveranul Pontif își dă acordul, acesta fiind suveran al Statului Cetăţii Vaticanului și şef al Sfântului Scaun, conform ȘtirileProTv.

Papa Francisc, cel de-al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice a declarat încă de anul trecut faptul că susține înlocuirea versului „Nu ne duce pe noi în ispită”, cu „Nu ne abandona în ispită”, explicând faptul că traducerea din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos și apostoli, poate fi interpretată greșit, ca şi cum Dumnezeu ar conduce oamenii spre păcat.

Nu este prima decizie de acest fel, după ce, în 22 noiembrie 2013, episcopii catolici din Franţa au aprobat schimbarea versetului biblic cu noua versiune: „Şi nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită“.

Preoții ortodocși cred însă că nu ar trebui să fie existe vreo modificare, pentru că traducerea corectă este cea veche, „și nu ne duce pe noi în ispită”, care nu poate fi intrepertată decât într-un fel, „să nu ne laşi pe noi să fim sub puterea ispititorului”, înțeles ce nu poate fi separat de următorul vers, a explicat preotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşiului pentru Digi24.

Citește și: 

Postul Crăciunului 2018. Ce mâncăm

Mesaje și felicitări de Sfântul Andrei

Sursă foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter