Țara în care mii de oameni își implantează de bună voie microcipuri sub piele

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Luni, 29 octombrie 2018, 14:21
Deși sunt privite de mulți cu suspiciune, microcipurile implantabile se pare că devin tot mai utile. Cei care aleg să le folosească pot beneficia de numeroase avantaje oferite! 

Posesorul microcipului îl poate folosi ca suport electronic pentru păstrarea datelor de contact

Trendul microcipurilor implantabile a pornit din Suedia. Implementarea unui microcip durează câteva secunde și este similară unei injecții cu un ac ceva mai gros, potrivit Mediafax.ro. În funcție de implantul ales, posesorul îl poate folosi ca suport electronic pentru păstrarea istoricului medical și a datelor de contact. De asemenea, microcipul poate servi ca și cheie electronică pentru deblocarea telefonului mobil, deschiderea locuinței, înlocuitor pentru cartela de acces la metrou și pentru pornirea autoturismului. Cipurile pot păstra bilete în format electronic și chiar abonamentul pentru mijloacele de transport în comun, validarea călătoriei fiind posibilă la simpla apropiere a mâinii de senzorul pentru cartelă.

Implantul este de mărimea unui bob de orez

Specialiștii susțin că folosirea implanturilor cu microcipuri este sigură din punct de vedere medical, iar raza de conectare foarte mică, descurajeză atacarea acestora de cătra hackeri. Implantul este de mărimea unui bob de orez și nu necesită întreținere. El poate fi activat doar la apropierea de un cititor electronic. Afacerea cu microcipuri a fost pornită în urmă cu 5 ani, de o companie care are la activ peste 4000 de cip-uri implantate.

Principala companie de transport feroviar din Suedia acceptă deja autentificarea călătorilor pe baza microcipului implantat în loc de bilet, chiar dacă unele voci ridică semne de întrebare privind tipul datelor personale păstrate pe acele cipuri.

Citește și: „Fabrica în care roboții vor construi alți roboți va fi deschisă în 2020”

„Roboții vor putea înlocui oamenii în meseriile de risc

Sursă: Mediafax.ro

Sursă foto:  123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter