Ce sumă trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să vizitezi epava transatlanticului Titanic

De Oana Savin, pe
Cercetătorii și oamenii pasionați de explorări subacvatice vor avea ocazia să viziteze epava transatlanticului Titanic, din anul 2019. Dar pentru asta vor trebui să scoată din buzunare o sumă foarte mare de bani.

Reprezentanții companiei OceanGate au reușit să ajungă la adâncimea de 4.000 metri la care se află epava, cu ajutorul unui submarin numit Titan, potrivit CBS.

Timp de șase luni, echipa companiei a perfecționat sistemul de transport în largul coastelor Bahamas.

Stockton Rush, CEO şi cofondator al OceanGate, a reuşit să facă scufundarea completă în aproximativ şapte ore.

Titan poate găzdui maximum trei pasageri și doi membri ai echipajului. El va fi folosit în expedițiile Titanic Survey, programate anul viitor, când OceanGate plănuiește să organizeze șase tururi ale epavei.

Prețul unei astfel de expediții va fi de 105.129 dolari de persoană, echivalentul unui bilet la clasa I pentru cursa inaugurală a Titanicului, luând în cosiderare evoluția prețurilor.

Titanic s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a lovit de un iceberg în nordul Oceanului Atlantic, în timpul călătoriei sale inaugurale de la Southampton la New York.

Proprietate a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din epoca sa. Transatlanticul s-a scufundat în doar trei ore, făcând 1.500 de victime din cei aproximativ 2.200 de pasageri.

În prezent, epava Titanicului care a fost descoperită în 1985, se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metrt.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter