Ce poveşti citim de Crăciun?

De Nicoleta Galeteanu, pe

Magia Crăciunului trezeşte pentru mulţi dintre noi trăiri şi sentimente frumoase, pe care nu le putem descrie în cuvinte. Pentru alţii însă, istorisirile despre Moş Crăciun sunt lesne
 …de spus, iar originalitatea poveştilor ne face să credem că, uneori, chiar Moş Crăciun este cel care îi inspiră pe talentaţii scriitori.  
 
Despre Moş Crăciun s-au scris şi se vor scrie multe poveşti minunate, însă doar unele dintre ele reuşesc să dăinuie în timp, să surprindă magia Sărbătorilor şi să prindă viaţă de fiecare dată cand vine Crăciunul.  
 
Charles Dickens, Frank Baum, J.R.R. Tolkien sau Clement Moore sunt doar câţiva dintre autorii celor mai frumoase basme, care l-au însufleţit pe Moş Crăciun şi i-au scris legenda specială în cuvinte nemuritoare.
 
Dintre toate poveştile de Crăciun, Povestea de Crăciun„, de Charles Dickens, este poate cea mai citită şi mai îndrăgită istorisire despre minunile care se petrec în aceste nopţi.
 
Plimbat de cele trei spirite care vin să-l trezească în noaptea de ajun, Ebenezer Scrooge, un negustor avar şi morocănos, ajunge, luminat de cele trei călăuze, să uimească pe toată lumea din jur cu bunătatea dobândită peste noapte.

Trezit de fantomă lui Marley, bătrânul Scrooge se transformă într-o fiinţă bună şi înţeleaptă şi se hotărăşte ca de-acum înainte să se bucure de spiritul şi armonia Crăciunului, ajutându-i pe ceilalţi. O poveste cu tentă moralizatoare şi deosebit de frumoasă.
 
Moş Crăciun” a lui Mauri Kunnas este chiar povestea autentică despre Moş Crăciun. Autorul, originar chiar din Finlanda, descrie un Moş Crăciun simplu şi modest: are pantalonii peticiţi, pentru că adesea şi-i agăţă în atelierul de jucării, pretinde că este pasionat de pescuit, dar de fapt pleacă fără undiţă şi adoarme în barcă, iar înainte să plece cu darurile către copii îşi dă cu cremă antireumatica, pentru a rezista o noapte întreagă în frig.
 
Moş Crăciun locuieşte alături de spiriduşi într-un sat cu căsuţe roşii în Laponia. Nu există nici un drum spre acest sătuc misterios, aşa că scrisorile copiilor sunt aduse cu un avion special al poştei.

Deşi sunt investiţi de tradiţie cu puteri magice şi cu o doză de solemnitate, Mauri Kunnas prezintă un Moş Crăciun şi o mulţime de spiriduşi absolut fireşti, ce impresionează prin însăşi simplitatea lor: au copii care merg la şcoală din sat, muncesc cu dăruire, iar seară se joacă sau citesc o carte, fac sauna după ce se întorc frânţi de oboseală de la împărţirea darurilor şi merg la biserică în dimineaţa de Crăciun.

Când Moş Crăciun a căzut din cer

Cornelia Funke, scriitoare de origine germană, vorbeşte despre ultimul Moş Crăciun care, în Ajun de Sărbători, acesta cade din cer.

N-a mai rămas decât un singur Moş Crăciun după ce Marele Consiliu de Crăciun a preluat frâiele problemei cadourilor. Iar acest singur Moş Crăciun autentic, Niklas Julebukk, nu ar avea voie să profeseze. Dar lui nu-i păsa. Împreună cu renul său, Stea Căzătoare, câţiva îngeri şi cobolzi, el are grijă ca măcar unora dintre copii să le fie îndeplinite adevăratele dorinţe, iar cadourile lui nu sunt cumpărate cu bani.
        
Viaţă şi aventurile lui Moş Crăciun” este o altă povestire inedită şi un basm nemuritor scris de Frank L. Baum.

Şi de această dată, Moş Crăciun se trage din oameni cumsecade, simpli şi sărmani. Datorită bunăvoinţei lui Ak, Mai Marele Pădurii, Claus – copilaşul găsit la marginea Pădurii Burzee, creşte alături de knooki, ryli, zâne şi nimfe.

Claus începe să cunoască suferinţele muritorilor şi decide să-i ajute. De acolo, din Valea Râsetelor, Claus (Crăciun) se apucă de treabă şi începe să confecţioneze jucării pentru copii. Apoi se hotărăşte să le ducă personal la destinaţie într-o anumită zi a anului, cu scopul de a aduce măcar o zi de fericire pe an copiilor. Însă, de la an la an, Moşul are o misiune tot mai grea. Vremurile sunt tot mai schimbătoare, iar dorinţele pe care şi le pune fiecare copil sunt adesea irealizabile.  
 
Hans Christian Andersen spune, la rândul sau, o poveste eroică inedită, care se petrece în această noapte magică. „Crăiasa Zăpezii” este povestea a doi copii dintr-un orăşel nordic.

Fetiţa Gretchen sibaietelul Karl erau buni prieteni şi ţineau unulla altul că şi cum ar i fost frate şi soră. Dintr-odată, liniştea lor este tulburată de Crăiasa Zăpezii care îl răpeşte pe Karl. Gretchen porneşte hotărâtă şi neînfricată la un drum lung şi anevoios, în căutarea prietenului drag, pe care îl găseşte în palatul de gheaţă al Crăiesei Zăpezii. Călăuzită de dragostea profundă pentru prietenul sau, Gretchen reuşeşte să o înfrângă pe Regina zăpezilor şi să îl readucă acasă pe băieţel.
 
Povestea ecranizata a lui Theodor Seuss Geisel este, fără îndoială, un basm fermecător. „Cum a furat Grinch Crăciunul” este o poveste haioasă şi moralizatoare, în acelaşi timp.  
 
Deşi toţi locuitorii din Whoville se pregătesc în Ajun de Sărbători, singurul care urăşte Crăciunul este Grinch. El hotărăşte că a venit timpul să pună la cale un plan prin care să împiedice venirea Crăciunului. El fură tot ce pregătesc cei din Whoville, crezând că a două zi nu va mai fi Crăciunul şi toată lumea va fi supărată. Acest lucru însă nu se întâmplă şi Grinch îşi da seamă ce înseamnă cu adevărat spiritul Crăciunului.
 
Noaptea din Ajunul Crăciunului” este un poem de Crăciun scris deClement Clark Moore pentru fiicele sale, numit iniţial „O descriere a unei vizite din partea Sfântului Nicolae”.

Prin această carte, Moore „se face responsabil” de imaginea modernă a lui Moş Crăciun, ca un spiridus bătrân şi vesel, corpolent şi zvelt. Tot Clement Moore este responsabil şi pentru răspăndirea tradiţiei conform căreia Moş Crăciun aşteaptă să se culce copiii ca să lase cadouri.
 
O poveste frumoasă, spusă de John Ronald R. Tolkien copiilor săi, „Scrisori de la Moş Crăciun” dezvăluie minunatele poveşti de la Polul Nord trimise chiar de Moşul legendar. 
 
Aşadar, copiii reuşesc să desluşească din scrisori poveştile autentice despre legendarele enigme care învăluie existenţa Moşului. Cum au fugit toţi renii la Pol Nord, cum s-a căţărat Ursul-Polar pe vârful Polului că să caute gluga moşului sau cum s-a sfărâmat Luna în patru bucăţi sunt doar câteva din poveştile lui Moş Crăciun.  
 
Daruri de Craciun„, de Cornelia Turlea-Chifu, este un volum de poezii dedicat sărbătorilor de iarnă, care vorbeşte despre bunătate, bucurie şi generozitate. Cartea cuprinde mai multe poezii despre obiceiuri şi datini legate de sărbătorile de iarnă, de factură religioasă, cu elemente educative, care subliniază reguli de comportament necesare pentru că Moş Crăciun să sosească încărcat cu daruri.
 
Poveşti La Gura Sobei” de Caitlin Matthews

Ce poate fi mai plăcut decât să îţi strângi prietenii şi familia în jurul unui foc care trosneşte şi să depeni poveşti minunate din ţinuturi îndepărtate? Fiecare dintre cele opt poveşti ale acestei cărţi de sărbătoare celebrează diferite momente ale lunilor celui mai friguros anotimp; adunate împreună, îţi vor ţine de cald şi îţi vor aduce bucurie de-a lungul întregii ierni.

Însoţite de ilustraţiile deosebite ale lui Helen Cann, „Poveştile la gura sobei” sunt inspirate din legendele şi tradiţiile culturilor celtice şi germanice.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter