Amna nu și-a achitat leasing-ul la mașină, pentru a cumpara o piesa

Amna, cântăreața care a cucerit topurile cu hitul “Tell Me Why”, cunoaște pe propia-i piele ce înseamă să riști și să câștigi.
Înainte să devină celebră, artista a lucrat ca translator iar cu banii câștigați, în loc să își achite leasing-ul la mașină, și-a cumpărat piesa „Tell Me Why”.

A fost o decizie riscantă la acel moment, dar care s-a dovedit a fi de bun augur. Melodia a devenit mare hit, atât în țară, cât și peste hotare, astfel că artista a început să câștige bani frumoși din concerte, iar leasingul la mașină nu a mai fost o problemă.
„Muncisem ca translator şi câştigasem o sumă frumuşică. Puteam la acel moment să îmi fi achitat leasing-ul la maşină, dar am preferat să plătesc un compozitor să îmi compună o piesă. Aşa s-a născut << Tell me Why >>, datorită căreia am devenit cunoscută”, își aminteste solista.
Amna a lansat săptămâna aceasta cel de-al patrulea single din carieră, „Feel Alone”, în care vorbește despre suferinţa în dragoste.
„M-am inspirat dintr-o întâmplare dureroasă care mi-a marcat existenţa: o despărţire grea, în urma căreia am suferit enorm! În final însă, tot muzica a fost cea care m-a vindecat”, spune Amna care care îşi propune cu piesa „Feel Alone” să depăşească succesul hit-ului din 2011 „Tell me Why”.
Piesa dance, ale cărei ritmuri va incendia cluburile din toată lumea, a fost compusă de către DJ-ul LLP, în colaborare cu Amna.
Foto:PR
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter