Când va începe „America Express”

De Unica.ro, pe

„America Express” este sezonul cu numărul cinci al reality show-ului „Asia Express”. Cele nouă cupluri de vedete au fost stabilite și sunt gata de plecare în marea aventură a vieții lor.

Filmările pentru „America Express”, unul dintre cele mai apreciate show-uri din România, vor începe în curând. Cele nouă perechi își pregătesc rucsacii pentru a porni pe Drumul Aurului. Acestea vor avea de parcurs o rută de peste 7000 de kilometri, care trece prin Mexic, Guatemala și Columbia.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru; Puya și soția lui, Melinda; Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea; stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla; Jean Gavril și fratele lui, Dinu; cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh; gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar; Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online, și mama ei, Mihaela, sunt vedetele ceîn competiția pentru mult râvnitul titlu de câștigător al celui mai spectaculos reality-show din România.

Când va începe „America Express”

Filmările pentru „America Express” – Drumul Aurului” vor începe luna aceasta și potrivit cancan.ro Antena 1 va difuza emisiunea în luna septembrie. Sezonul 5 va fi prezentat de Irina Fodor, iar poveștile despre locurile spectaculoase în care va avea loc aventura vor fi aduse de Oase și Marius Damian.

Citește și: Ce spun cele 9 perechi de vedete despre plecarea în „America Express”

Cum a reacționat Adda când a aflat că unul dintre concurenții de la „America Express” este Cătălin Scărlătescu

Andreea Bălan, despre plecarea la America Express: „Va fi o experiență unică”

Deși s-a schimbat continentul, regulile competiției sunt aceleași: concurenții au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge
la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei

Noutatea acestui sezon este introducerea Jocker-ului, pentru care concurenții se vor lupta în primul
episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final.

Telespectatorii și fanii reality-show-ului de la Antena 1 vor fi în permanență ținuți la curent cu ce se întâmplă acolo atât pe TV, cât și în online, pe a1.ro, în secțiunea Jurnal de Asia și pe conturile de socializare ale emisiunii.


Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter