Foto: 6 oraşe labirint în care te rătăceşti

De Nicoleta Galeteanu, pe

Agaţă harta în cui, înarmează-te cu răbdare şi porneşte la drum, dacă ţi-ai propus să vizitezi Veneţia, Londra sau Istanbul. Nu ai nevoie de spirit orientativ, oraşele sunt adevărate labirinturi pentru turiştii care ajung prima dată aici.

Iată 6 din cele mai labirintice metropole din lume, potrivit Lonely Planet.

Varanasi

Centru spiritual al Indiei, Varanasi este unul dintre cele mai aglomerate oraşe ale ţării. Casele îngrămădite pe străduţele sale întortocheate formează un labirint pe care îl poţi parcurge la nesfârşit.

Totuşi, nu te da învinsă. Dacă ajungi aici, o vizită la vestitele temple merită şi ultimul strop de efort. Mergi apoi la bazaruri, unde chilipirurile la mătase îţi vor bucura ziua, şi închiriază o bicicletă. Taximetriştii te vor duce acasă cu zâmbetul pe buze.

Foto: 6 oraşe labirint în care te rătăceşti

Istanbul

Pentru cineva care se află doar în trecere prin Istanbul, în drum spre hotel, oraşul i se va părea un vacarm. Marele Bazar numără sute de magazine şi tarabe identice, dispuse ca nişte cotloane, imposibil să le deosebeşti între ele, căci în mare parte marfa este aceeaşi.

După o zi petrecută în acest furnicar, printre văluri şi pânze, arome parfumate şi gălăgia comercianţilor care îşi vând marfa vorbind cât mai mult, vei avea impresia că tocmai ai coborât din rollercoaster, fără nicio exagerare.
Trebuie să te înarmezi cu ceva răbdare ca să faci un tur curajos prin centrul uneia dintre cele mai aglomerate metropole din lume. Un ceai calmant ar fi indicat.

Foto: 6 oraşe labirint în care te rătăceşti

Canberra

Dispunând de o reţea rutieră circulară, capitala Australiei pare un carusel ameţitor, în care poate doar hamsterii ar putea supravieţui fără o durere de cap.

Bulevardele sale în formă de spirală creează confuzie chiar şi dacă te înarmezi cu trei GPS-uri. Dar nu numai străzile mari te pot induce cu uşurinţă într-o oarecare formă de nebuloasă urbană. Există o modalitate mult mai eficientă în care să te pierzi cu totul. Drept în faţă, cât mai adânc în „buricul târgului” sunt suburbiile – adevărata roată a hamsterilor.

Foto: 6 oraşe labirint în care te rătăceşti

Citeşte pe pagina următoare care sunt celelalte oraşe – labirint ale lumii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter