Vremea ANM: Alertă meteo de ploi și vânt puternic

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 31 martie 2022, 12:04

ANM anunță că vremea se schimbă, după ce în ultimele zile ne-am bucurat de soare și temperaturi ridicate. Se vor semnala fenomene meteo precum ploi și vânt puternic, iar în unele zone vor apărea și ninsorile. De sâmbătă, 2 aprilie, valorile termic vor fi în scădere treptată.

După câteva zile însorite și calde de primăvară, ANM a transmis că vremea se va răci și vor apărea ploile, vântul puternic și chiar ninsorile în unele zone.

Vremea ANM: Cod galben de ploi și vânt

ANM a emis o atenționare de tip cod galben pentru fenomene meteo precum cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului. Alerta este valabilă în intervalul 31 martie, ora 18:00 – 2 aprilie, ora 21:00.

În jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h, potrivit ANM.

Citește și: Volodimir Zelenski va vorbi în Parlamentul României

Cătălin Botezatu, despre Loredana Groza: „S-a reinventat mereu”

Ioana Ginghină, pe podium într-o rochie transparentă. „A fost o experiență inedită”

Soția lui Alec Baldwin este însărcinată din nou. Actorul va deveni tată pentru a opta oară

Informare meteo ANM

În intervalul 31 martie, ora 12:00 – 2 aprilie, ora 21:00, ANM informează că vor apărea fenomene meteo precum ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

În cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.

Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

ANM mai notează că „începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.”

Vremea în București

În București, în intervalul 31 martie, ora 12:00 – 2 aprilie, ora 21:00, vremea va fi deosebit de caldă, dar din după-amiaza zilei de vineri, 31 martie, va deveni instabilă. Va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie.

Trecător, ploi slabe, vor fi și pe parcursul zilei de joi. Temperaturile maxime se vor situa între 20 și 25 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade, a mai anunțat ANM.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter