Povestea tinerei mutilate într-un incendiu, care a reușit să treacă peste tragedie

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 13 mai 2021, 18:25

În urmă cu 10 ani, Lali Juárez a fost victima unui incendiu în propria locuință. Totul s-a petrecut într-o dimineață, în timp ce era singură acasă și pregătea micul dejun, din cauza flăcării de la aragaz care îi cuprinsese mâneca bluzei pe care o purta. Accidentul s-a produs pe când Lali avea 18 ani.

În urma tragediei, argentinianca a suferit arsuri grave pe 30% din suprafața corpului. Femeia a fost nevoită să stea luni întregi la internată la terapie intensivă. După ce starea ei de sănătate s-a stabilizat și a început să simtă mai bine, Lali a fost externată și s-a întors acasă. Dar pentru ea, viața nu avea să mai fie niciodată la fel. Din cauza arsurilor care o mutilaseră, femeia își acoperea complet pielea când ieșea în afara casei, de teamă că ar atrage atenția și că lumea ar arăta-o cu degetul pentru modul în care arată.

Procesul de recuperare a fost unul extrem de dificil, iar tânăra a trecut prin clipe de coșmar în primii ani după incident.

„Mult timp am trăit un calvar. În primul an nu am ieșit din casă, mi-a fost rușine și mi-a fost frică de ce vor spune ceilalți. Eu înainte eram foarte populară în grupul meu de prieteni, iar dintr-o dată mă transformasem în ceva îngrozitor”, a spus Lali, la câțiva ani după accident.

Citește gratuit ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI

În cazul ei, salvarea a venit când a aflat de un proiect special conceput pentru victimele accientelor incendiilor, ce presupunea tatuarea pielii rănite.

„Multă vreme am fost furioasă. Mă întrebam de ce mi se întâmplă mie aceste lucruri. Nu m-am gândit că situația mea se poate schimba și nu reușeam să găsesc o soluție în acest sens până când, mama unui prieten mi-a sugerat să apelez la tatuaje. Am început să mă vindec prin arta tatuajelor. Nu am făcut asta din dorința de a acoperi cicatricele, dar pentru a mă reîmpăca cu mine însămi. Lumea mă întreabă dacă îmi doresc să nu fi existat niciodată acel episod în viața mea, iar eu le spun că nu vreau asta. Totul a fost din vina mea, am fost superficială, am greșit, iar accidentul m-a făcut să învăț multe”, a mai mărturisit Lali.

Acum, tânăra a devenit un adevărat exemplu pentru persoanele care trec prin astfel de tragedii. Lali are un cont pe rețelele de socializare cu peste 80.000 de urmăritori, unde încearcă să îi ajute pe cei care au trecut prin clavarul ei.

Foto – Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter