Drama unui tată care a schimbat legea în Serbia

De Oana Savin, pe
O tânără a fost răpită, abuzată sexual și ucisă în anul 2014 în Serbia. Tatăl ei a luptat până a reușit să schimbe legea în Serbia, în ciuda opoziției Consiliului European.

Noua lege, care a fost adoptată în urmă cu câteva zile de Parlamentul de la Belgrad, poartă numele fiicei lui Igor Juric, Tijana.

Codul penal din Serbia a fost modificat și acum prevede pedeapsa cu închisoarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate pentru infracțiuni deosebit de grave precum violul sau crima atunci când victimele sunt copii sau femei însărcinate.

Noua lege este rezultatul unei campanii duse de Igor Juric, un sârb a cărui fiică a fost victima unui criminal care a răpit-o, violat-o și apoi a ucis-o.

Inițiativa legislativă a bărbatului a fost sprijinită de peste 160.000 de persoane, printre care și numeroși parlamentari.

La începutul acestei luni, Dunja Mijatovic, Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului European, a cerut Belgradului să nu votemze amendamentul lui Juric deoarece regulile europene în domeniu cer ca o condamnare pe viață să includă și posibilitatea eliberării condiționate.

Povestea Tijanei, fata care a schimbat legea

Drama unui tată care a schimbat legea în Serbia

Tijana Juric

Tijana Juric avea doar 15 ani atunci când a fost răpită și ucisă. Adolescenta locuia cu familia ei în Subotica, Vojvodina din Serbia.

Data de 25 iulie 2014 avea să fie una fatidică pentru tânăra Tijana. Fata a mers în satul Bajmok, la bunici, unde obișnuia să își petreacă vacanța de vară alături de prietenii săi.

În seara de 25 iulie, Tijana a fost răpită, la miezul nopții, în timp ce se afla pe o stradă din sat.

13 zile mai târziu, Dragan Djuric, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat și a recunoscut că a răpit-o, violat-o și apoi a ucis-o în mașina sa.

Trupul neînsuflețit al Tijanei a fost găsit îngropat la marginea unei păduri.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter