Meteo. ANM anunță ninsori și ger în aproape toată țara

De Unica.ro, pe
ANM a emis o informare meteorologică de precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ. Aceasta este valabilă până miercuri, 13 ianuarie. După ninsori, vine gerul. 

În intervalul 11 ianuarie, ora 12:00 – 13 ianuarie, ora 10:00, vor cădea precipitații în majoritatea regiunilor, îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula cantități, local, de peste 10 – 15 l/mp, anunță ANM

„Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei. În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei. Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40 – 50 km/h”, se arată în informarea meteo.

De asemenea, Agenția Națională de Meteorologie a anunțat și cum va fi vremea în următoarea perioadă.

ANM. După ninsori, vine gerul

În intervalul 12 – 24 ianuarie 2021, vremea se va răci accentuat în toată țara. Temperaturile maxime nu vor urca mai mult de -2/-4 grade Celsius, iar nopțile și diminețile în special vor fi geroase.

În Banat, vremea va deveni rece începând cu data de 15 ianuarie. Maximele se vor încadra între -6 și -4 grade, iar minimele vor scădea până în jurul valorii de -12 grade. Valorile termice vor crește după data de 20 ianuarie, astfel încât maximele vor fi, în medie, de 0 grade, iar minimele vor oscial între -8 și -5 grade.

În Crișana, între 15 și 20 ianuarie, temperaturile vor scădea până la o medie în jurul valorii de -5 grade. Maximele se vor încadra între -15/-13 grade. După acest intervalul vremea se va mai încălzi, astfel că maximele se vor apropia de 0 grade, iar minimele de -6 grade.

Precipitații vor cădea mai ales după 19 ianuarie în ambele regiuni.

Temperaturi de -18 grade în Transilvania

Vremea se va răci accentuat începând cu data de 14 ianuarie în Transilvania. Maximele termice se vor încadra între -8 și -4 grade. Minimele se vor afla sub limita gerului, la valori de -18/ -10 grade. La finalul lui ianuarie, vremea se va mai încălzi, însă temperaturile vor rămâne negative în toată regiunea, atât ziua, cât și noaptea. Maxima va fi de aproximativ -2 grade, iar minimele se vor situa între -10 și -7 grade. Probabilitatea de precipitații se va menține ridicată în aproape tot intervalul.

Și în Maramureș vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că maximele termice se vor situa în jurul valorii de -8 grade, iar minimele ar putea să scadă până la -15 grade. După 20 ianuarie, valorile termice vor fi în ușoară creștere. Maximele vor ajunge la -2 grade, iar minimele la -10/ – 8 grade. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză.

Vreme deosebit de rece se așteaptă și în Moldova, unde maximele se vor încadra între -8 și -4 grade, iar minimele între -15 și -10 grade, în perioada 15 – 20 ianuarie. Ulterior, procesul de încălzire va determina valorii medii de -3/-2 grade ziua și -10/-7 grade noaptea.

ANM. Vremea ianuarie în sud și sud-est

În zona Dobrogei temperaturile vor fi ceva mai ridicate decât în regiunile menționate anterior, însă vor avea tot valori negative. Maximele vor atinge valori de -5/-3, iar minimele vor scădea până la -10 grade. După 20 ianuarie, este estimată o încălzire treptată, astfel temperaturile maxime vor atinge 0 – 2 grade și minimele în jur de -4 grade.

În Muntenia, după 14 ianuarie, vremea se va răci accentuat și va deveni geroasă pe timp de noapte. Maximele vor avea în medie -7/-4 grade, iar minimele între -14 și -10 grade. În perioada 20 – 24 ianuarie, maximele vor avea o medie de 0 grade, iar minimele de -8/-6 grade.

În Oltenia, în aceeași perioadă, maximele vor avea valori medii de -7/-3 grade, iar minimele de -15/-13 grade. La finalul lunii, valorile se vor apropia de cele normale și se vor înregistra maxime în jurul a 0 grade. Minimele vor fi de -8/-6 grade.

Vremea la munte

În perioada 14 – 20 ianuarie, media maximelor în zona montană va fi de -12/-10 grade. Noaptea, temperaturile vor scădea în jurul valorii de -18 grade. După acest interval, vremea se va mai încălzi, astfel că media maximelor se va încadra între -6 și -4 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul valorii de -10 grade. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză, dar cu o probabilitate mai mare până în 14 ianuarie și după 20 ianuarie.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter