Irina Tănase, despre despărțirea de Liviu Dragnea: „E cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum”

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 15 august 2022, 16:25

Anul trecut relația dintre fostul lider PSD, Liviu Dragnea (59 de ani) și Irina Tănase (29 de ani) s-a încheiat. Cei doi au format un cuplu timp de opt ani. Potrivit zvonurilor, relație dintre ei s-ar fi destrămat din cauza infidelității Irinei cu un fost iubit. Irina a vorbit deschis despre despărțirea de fostul politician și se declară devastată de ruptură.

Irina spune că Dragnea a decis să se despartă de ea într-un mod brusc, fără explicații, doar trimițându-i un sms cu conversațiile dintre ea și fostul iubit cu care ar fi avut o relație. Aceste conversații ale Irinei cu bărbatul respectiv au apărut și în presă.

Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă.

Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat, și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat. Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale, a spus Irina Tănase, într-un interviu pentru Gândul.

Citeşte şi: Reacția lui Liviu Dragnea după apariția zvonului despărțirii de iubita sa, Irina

Irina a mai spus că nu înțelege de ce Liviu Dragnea nu o crede că nu l-a înșelat, deoarece el îi știe felul de a fi și știe că nu ar face așa ceva.

Am citit siderată mesajele acelea (n.r. – apărute în presă). Eu nu folosesc ”iub” în discuții și nu sunt nici o persoană vulgară pentru a folosi acei termini. Mai mult, cine mă știe, iar Liviu este omul care îmi cunoaște secretele, poate realiza că eu nu aș trimite nimănui imagini cu sânii. Din cauză că nu sunt împăcată cu aspectul lor și chiar intenționam să mă operez. Sper în continuare ca Liviu să mă asculte și îl rog să nu se mai lase influențat de x sau de y.

(…) Durerea mea este că nu pot vorbi cu Liviu, să avem o discuție pe marginea informațiilor apărute. Îi cer doar să mă asculte! Și, după discuția noastră, să ia orice decizie consideră că ar fi oportună. Eu nu îl voi obliga niciodată să mă iubească dacă nu mai are puterea să simtă acest lucru – a adăugat tânăra conform sursei citate mai sus.

La scurt timp după apariția primelor zvornuri ale despărțirii, fostul lider PDS a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:

Viața personală a oricui ar trebui să rămână privată. Din respect pentru familia mea și pentru românii care au probleme serioase în aceste vremuri, nu mă voi apuca să îmi comentez relațiile și alegerile personale. Nu mă caracterizează, n-am făcut-o niciodată și nu o să încep acum. Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii. Ce pot garanta este că eu îmi asum întotdeauna deciziile luate, așa cum am făcut-o și în viața politică. Știu bine ce fac și de ce și întotdeauna iau decizii spre mai bine.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter