Irina Tănase, mesaje dure după ce s-a spus că s-a despărțit de Liviu Dragnea

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 29 ianuarie 2020, 17:58
Irina Tănase și Liviu Dragnea s-au despărțit? Aceasta este întrebarea care murmură pe buzele tuturor în ultimul timp, iar argumentele despărțirii există.

Primul indiciu care ar putea fi incontestabil și ar putea susține teoria că Irina Tănase și Liviu Dragnea s-au despărțit este faptul că tânăra nu mai poartă inelul de logodnă în valoare de 10.000 euro pe care fostul lider PSD i l-a dăruit înainte de a fi încarcerat. Pe de altă parte, postările de pe contul de Instagram ale Irinei Tănase din ultimul timp sunt un alt motiv de suspiciune pentru că, subliminal, transmit mesaje cu subînțeles: ”Unii oameni nu îți sunt loiali. Ei sunt loiali nevoii lor de a fi cu tine. Odată ce nevoile lor se schimbă, și loialitatea lor se schimbă”, – a fost primul mesaj controversat al Irinei Tănase.

Iubita lui Liviu Dragnea, iată, a continuat și a postat un mesaj mult mai impactant de această dată care ridică și mai multe semne de întrebare: ”Când o persoană toxică nu te mai poate controla, va încerca să controleze modul în care ceilalți te văd. Dezinformarea se va simți nedreaptă, dar stai deasupra ei, ai încredere că alți oameni pot, eventual, să vadă adevărul exact așa cum este el”.

Aceste mesaje vin în contextul în care Irina nu mai poartă inelul de logodnă și vin pe fondul mesajului din noaptea de Revelion, de asemenea, un mesaj care lasă loc de speculații: Dorința mea este ca în 2020 să ne amintim cu toții cine suntem și să rămânem așa, indiferent de orice ne-ar împiedica să fim liberi. Dacă simți că nu îți trăiești viața din plin, încearcă să afli ce anume sau cine îți cauzează acea senzație de sufocare.” 

Irina Tănase a evitat să răspundă zvonurilor legate de despărțirea de Liviu Dragnea și vom vedea cât este de dispusă să-și aștepte logodnicul, care are de executat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare.

Vezi mai multe imagini cu Irina Tănase și Liviu Dragnea în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Libertatea, arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter