De ce mor mai mulți bărbați decât femei de Covid-19. Explicațiile medicului Mihai Craiu

De Oana Savin, pe
Bărbații prezintă un risc mai ridicat de deces din cauza Covid-19 decât femeile. Medicul Mihai Craiu a explicat de ce se întâmplă acest lucru.

Potrivit medicului, diferența din Asia poate fi explicată de faptul că tabagismul nu este frecvent în acea regiune a lumii în rândul femeilor. Doar că această pondere se păstrează și la decesele din Europa și Statele Unite.

Trecând peste perspectiva ”relaxată” a multor bărbați în fața bolii (în general nu numai în cazul particular al noului coronavirus) și peste adoptarea unor comportamente4 sociale sau profesionale riscante, bărbații au și alt profil imunologic și hormonal. Nefavorabile în scenariul infecției Covid-19. Deoarece majoritatea genelor ce codifică răspunsul imun se află pe cromozomul X. Doamnele au doi cromozomi X, iar bărbații doar unul”, a explicat dr Mihai Craiu pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.

„Încă de acum 18 ani, de la episodul SARS, a fost observată disparitatea de sex privind mortalitatea. În defavoarea bărbaților. Aceștia au decedat în 21.9% din cazuri față de pacienții de sex feminin unde a fost consemnat decesul în 13.2% din îmbolnăviri”, a mai scris Mihai Craiu.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter