Cercetători: Coronavirusul poate fi transmis prin ochi. Virusul, descoperit în lacrimi

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 24 aprilie 2020, 21:55
Un nou studiu realizat de cercetători din Italia arată că noul coronavirus este prezent și în secrețiile oculare ale pacienților testați pozitiv.

Potrivit studiului publicat de revista Annals of Internal Medicine și preluat de Știrile ProTV, după prelevarea unei mostre oculare la trei zile după internarea unui pacient testat pozitiv la Spitalul Spallanzani la sfârșitul lunii ianuarie, ce suferea de conjunctivită bilaterală, cercetătorii au reușit să detecteze virusul în probele recoltate.

OMS a cerut informații despre acest studiu în momentul în care acesta se afla în faza preliminară.

Citește și: Coronavirusul nu se vede, dar se poate auzi. Structura proteică a SARS-CoV-2, transformată în muzică

Această investigaţie arată că ochii, nu numai că sunt o poartă de intrare pentru ca virusul să pătrundă în corp, ci şi că ei sunt o sursă potenţială de contagiere”, a declarat Concetta Castilletti, directoarea Unității Operative a Virusurilor Emergente de la Laboratorul de Virusologie Spallanzani.

„Este necesară utilizarea adecvată de dispozitive de protecție în situații precum examinările oftalmologice, considerate relative sigure, în contextual noului risc de contagiere pe care îl reprezintă virusul”, a subliniat Castilletti.

Institutul a precizat că sunt necesare și alte studii pentru a verifica perioada de timp în care virusul rămâne activ și este potential infecțios în secrețiile ocular.

Sursă foto: 123rf.com, shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter