Ce program vor avea de Paște 2021 magazinele Mega Image, Kaufland, Lidl, Auchan, Carrefour, Profi 

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 30 aprilie 2021, 17:21
Mai sunt câteva zile până la sărbătorile pascale, iar cumpărăturile sunt în toi. Iată ce program vor avea de Paște 2021 magazinele Mega Image, Kaufland, Lidl, Auchan, Carrefour, Profi. 

Marile lanțuri de magazine au anunțat ce program vor avea în zilele de Paște 2021. În contextul pandemie de COVID-19, orarul special de funcționare poate suferi modificări, în funcție de rata de incidență din localitățile unde se află hipermarketurile și supermarketurile.

Programul de Paște 2021 în Carrefour, Auchan și Kaufland

În Vinerea Mare, magazinele Carrefour vor fi deschise până la ora 21:00, acolo unde incidența cazurilor de COVID-19 este mai mică de 4 la mia de locuitori. Celelalte vor fi deschise până la ora 20.00. De 1 mai, magazinele vor funcționa de la ora 7:00 până la ora 18:00. În zilele de Paște, 2 – 3 mai 2021, vor fi închise.

Și la Auchan programul diferă de la magazin la magazin. Cele mai multe vor fi deschise astfel: vineri, 30 aprilie, între 07:00- 21:00 (sau ora 20:00 în cazul anumitor orașe), sâmbătă, 01.05: 07:00-18:00, iar luni, 03.05: 10:00-21:00. Duminică, 2 mai, vor fi închise.

Kaufland a anunțat că programul de Paște 2021 va fi diferit, în funcție de situația epidemiologică. Vineri magazinele din orașele cu rata incidenței mai mare de 4/1.000 locuitori ,vor funcționa de la 06:00 până la 20:00. Magazinele din orașele cu rata incidenței sub 4/1.000 locuitori vor avea programul de la 06:00 până la 21:00.

Sâmbătă, 01.05.2021, magazinele vor avea program de funcționare de la 06:00 la 18:00. Duminică, 2 mai, în prima zi de Paști, magazinele Kaufland vor fi închise, cu excepția celor din orașele Sovata, Miercurea-Ciuc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Gheorghieni, care vor funcționa cu program standard conform restricțiilor locale în vigoare.

Luni, 3 mai, în a doua zi de Paști, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16.00 și 17.00, în funcție de magazin, potrivit kanald.ro.

Citește și: Carmen Brumă a oferit 7 sfaturi pentru a nu ne îngrășa de Paște

Fără petreceri de Paște. Declarația prefectului Capitalei, Alin Oprea

Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi deschise și de Paște

Cum ne pregătim organsimul pentru masa de Paște după post

Programul de Paște 2021 în Profi, Lidl și Mega Image

În Vinerea Mare, magazinele Mega Image încep programul la ora 6, sau ora 8, în funcție de zonă. Acestea vor sta deschise până la ora 20:00, în localitățile în care incidența cumulată este mai mare de 4 la mia de locuitori. În celelalte zone, magazinele Mega Image se închid la ora 21:00.

Supermaketurile vor funcționa după același orar și în ziua de 1 mai, acolo unde rata de incidență este mai mică de 4/1000 de locuitori. În celelalte zone, se vor închide la ora 18:00.

În prima zi de Paște, magazinele Mega Image vor fi închise. Se vor redeschide în data de 3 mai, de la ora 8:00, în cele mai multe zone, până la ora 21:00.

La Lidl vom găsi deschis de la 07:00 la 21:00 în Vinerea Mare și de la 07:00 la 18:00 în data de 1 mai. În perioada 2 – 3 mai toate magazinele Lidl vor fi închise.

În magazinele Profi, programul de sărbători începe în Vinerea Mare. Acestea vor lucra până la orele 16:00, 17:00 sau chiar 18:00, însă depinde de fiecare magazin în parte. Unele poți ține deschis chiar și până la ora 21:00. De 1 mai magazinele vor funcționa tot după un program redus.

În prima zi de Paște toate magazinele Profi vor fi închise. În 3 mai, vor fi deschise între orele 10:00 – 18:00.

Programul magazinelor Cora

Rețeaua de magazine Cora a anunțat că în Vinerea Mare se deschide mai devreme, de la ora 6.00. Sunt însă și câteva excepții: Cora Baia Mare 8:00, Cora City Park 7:00 și Cora Bratianu 7:00. Ora de închidere este 20.00.

Sâmbătă, programul începe la ora 6.00 sau 7.00, în funcție de magazin și se închide la ora 18.00, iar în ziua de Paște va fi închis, ca la toate celelalte supermarketuri.

În funcție de eventualele decizii impuse de autorități, pot exista modificări ulterioare ale programelor.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter