Buget: 6 secrete pentru o mică afacere de succes

De Madalina Serban/GCDF Trainer&Career Consultant, pe

Ce face o afacere să fie mare sau mică? Nu doar valoarea cifrei de afaceri sau numărul de salariaţi, ci ideile, punerea lor în aplicare şi oamenii implicaţi.
Micile afaceri  trebuie să aibă o dimensiune uriaşă de pasiune. Pasiunea poate fi de multe ori factorul de mişcare pentru o mică afacere. La fel şi automotivarea. Un proverb chinezesc spune: „Omul fără un zâmbet nu ar trebui să îşi deschidă magazin”. Proprietarul  unei afaceri mici trebuie să fie în măsură să îşi păstreze calmul şi să se concentreze în toate situaţiile posibile. Afacerile mici sunt în general predispuse la mai multe dificultăţi decât cele mari şi stabile cu sisteme clar implementate.

Din experienţa personală a autorului de mai jos aflăm ce să facem şi ce nu în cazul unei mici afaceri:

– Nu supraîncărca structura: Angajaţii pot fi de cele mai multe ori un factor de eşec mai mult decât un element pozitiv pentru afaceri. Dacă nu eşti foarte convinsă de ceea ce un angajat poate produce sau măsura în care el poate să adauge valoare, este mai bine să nu angajezi în plus doar ca variantă de atingere a obiectivului. Adăugarea de noi membri echipei, fără o analiză exactă, adaugă un mare grad de confuzie şi îngreunează sistemul împiedicându-l să reacţioneze în timp util. O structură simplă, clară  poate lua decizii mai repede şi mai bine.

– Focus. Focus. Focus: Acesta este un cuvântul magic pentru antreprenori. Start-up unei afaceri înseamnă o mulţime de idei şi cu atât mai multe răspunsuri la întrebări nepuse înca, asta ca să nu mai vorbim de toate traducerile privind reţetele de success oferite din toate părţile. În această situaţie, trebuie să ştii cum să te concentrezi şi să nu te pierzi în labirintul de informaţii din jurul tău. Ca orice start-up ai resurse limitate şi este foarte important ca resursele disponibile să fie utilizate pentru obiectivul pe care ţi l-ai propus şi acest lucru necesită, fără niciun dubiu, capacitate de focalizare.

– Este mai bine să fie simplă decât inteligentă: ideile simple şi implementările simple au o şansă mai mare de succes decât ideile foarte inteligente, care pot fi fie prea complicate pentru a fi explicate fie prea complicate de pus în aplicare. Mai mult decât atât, ideile simple sunt relativ mai ieftin de implementat.

– Nu eşti Dumnezeu: Chiar şi micile afaceri cer mari eforturi şi este aproape imposibil să faci totul de una singură. Deci, este foarte important că ai un cerc de experţi, prieteni sau parteneri care te pot ajuta, ghida sau chiar avertiza cu privire la posibilele riscuri şi pericole.

– Introspecţie şi analiză: o oră pe zi închide telefonul, uită de e-mailuri şi reuniuni şi stai liniştită. Nimeni nu poate gândi  şi alerga  în acelaşi timp. Deci, gândeşte şi apoi acţionează. Acţiunea fără un plan poate duce de multe ori la surprize neplacute şi la pierderea de resurse.

– Răbdarea este cheia succesului: Înfiinţarea unei afaceri este ca şi cum ai avea grijă de o plantă tânără. Ea are nevoie de lumină, apă, sol, seminţe şi multă răbdare. O afacere sănătoasă creşte organic. Investiind mai mult decât este necesar, nu îţi vei asigura succesul, ci poţi avea chiar efecte adverse.

În continuare vă repezentăm un Top 10 al celor mai interesante anunţuri active acum pe eJobs pentru doamne şi domnişoare.

1. PERSONAL ASSISTANT to MANAGING DIRECTOR

2. REFERENT RESURSE UMANE

3. SECRETARA

4. Consultant Vanzari

5. REPREZENTANT VANZARI FARMACII

6. Contabil

7. Consultant Clienti – Italiana

8. DIRECTOR de VANZARI pentru MAGAZIN FASHION

9. REPREZENTANT MEDICAL

10. Beauty Adviser (BA) – Timisoara
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter