Meteo ANM: Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii

De Unica.ro, pe

ANM a anunțat că după caniculă vin ploile torențiale și vijeliile. Începând de astăzi, 5 iulie, în aproape toată țara vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată.

ANM a emis două avertizări cu privire la fenomentele meteo pentru astăzi și mâine, 6 iulie. Se vor semnala ploi torențiale și vijelii, atrag atenția meteorologii.

Citește și: Postarea unui tânăr din Brăila, virală pe Facebook. „Caut parteneră pentru nuntă”

Cum a fost atacată de rechin românca ucisă în Egipt. Amănuntul neștiut până acum

Lavinia de la Insula Iubirii, dezvăluiri neașteptate despre Alex. Ce i-ar fi făcut soțul Teodorei după emisiune

Adelina Pestrițu, criticată dur pentru banii cheltuiți pe o lenjerie de pat

Vremea ANM: Cod galben de ploi

În intervalul 5 iulie, ora 12:00 – 6 iulie, ora 20:00, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, astăzi (5 iulie) în sud-vest, în zona montană și submontană, iar la noapte (5/6 iulie) și mâine (6 iulie) treptat și în vest, centru, nord, nord-est și sud.

Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp”, a anunțat ANM.

Totodată, în data de 6 iulie intră în vigoare și un cod galben de caniculă.

Valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii

În intervalul  5 iulie, ora 14:00 – 6 iulie, ora 10:00, ANM a emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă și vijelii.

În după-amiaza zilei de astăzi (5 iulie), local în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Prognoza meteo pentru București

În București, astăzi vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat. Maxima zilei va ajunge în jurul valorii de 36 de grade. Minimele se vor încadra între 18 și 21 de grade.

Mâine, 6 iulie, vremea va tot deosebit de caldă, iar disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând de dupăamiază, când vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, descărcări electrice și averse torențiale. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, a mai precizat ANM.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter