ANM anunță vreme geroasă în România. Regiunile cu cele mai scăzute temperaturi din luna ianuarie

De Unica.ro, pe

ANM a anunțat că în următoarea perioadă s-ar putea înregistra „cele mai scăzute valori ale temperaturilor minime de până în prezent din luna ianuarie”. Sunt așteptate valori termice scăzute în toată țara.

Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat că vremea va deveni geroasă în România noaptea și dimineața. Vor fi temperaturi negative în toată țara, dar cel mai frig va fi în vestul, centrul și estul țării, potrivit Digi24.

Ne așteptăm la o vreme în răcire de la o zi la alta. De marți procesul de răcire va deveni mai intens. Vorbim de temperaturi în scădere, cu minime care care în drepesiuni să se situeze la -12 -13 și -3 în restul țării, în zona litoralului. Vor fi temperaturi negative în toată țara”, a spus șefa ANM.

E posibil ca miercuri și joi, pe parcursul nopților și dimineților să consemnăm cele mai scăzute valori ale temperaturilor minime de până în prezent din luna ianuarie, care în zonele depresionare e posibil să scadă la -15, -17 grade, a transmis șefa ANM.

Cel mai frig va fi în vestul, centrul și estul țării: „Vorbim de primele zile geroase cu valori care să scadă sub -15 -17 grade Celsius, cu minime negative mai mult de 3 zile consecutive pe parcursul acestei săptămâni, a mai spus Elena Mateescu.

Informare ANM. Cum va fi vremea în următoarele zile

În perioada 10 ianuarie, ora 10 – 12 ianuarie, ora 10, în „Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.”

ANM a mai transmis că „precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Pe arii restrânse se va forma polei. Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.”

Cod galben ANM de vânt puternic

În perioada 10 ianuarie, ora 14 – 11 ianuarie, ora 11, ANM a emis un cod galben de vânt puternic. Zonele vizate sunt sudul și estul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei.

În aceste regiuni vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 60…70 km/h.

Citește și: Reacția unei mame când fiul ei de 12 ani a recunoscut că este gay

Mihaela Rădulescu, noi detalii despre relația la distanță cu Felix Baumgartner

Victor Slav, mărturisiri sincere despre Anda Adam și Bianca Drăgușanu

Novak Djokovic ar fi fost arestat după ce a câștigat în instanță dreptul de a rămâne în Australia

Vremea în București

Și în București temperaturile vor scădea considerabil. În intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 11 ianuarie, ora 08:00, va ploua trecător, iar noaptea precipitațiile s-ar putea transforma în lapoviță și ninsori. Vântul, care ar putea atinge rafale de 50…55 km/h, va intensifica senzația de frig. Maximele se vor situa între 4 și 5 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade.

În intervalul 11 ianuarie, 08:00 – 12 ianuarie, ora 10:00, vremea se va răci și mai mult. Vor fi condiții de ninsoare slabă, iar vântul va avea unele intensificări. Maximele se vor situa în jurul valorii de 1 grad, iar minimele vor coborî până spre -6/-4 grade. La mijlocul săptămânii s-ar putea înregistra minime chiar de -7/ -8 grade Celsius.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter