Slăbeşte în Post: Risotto cu leurdă şi mazăre nouă

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Miercuri, 12 august 2020, 12:11

Postul Paştelui nu trebuie să însemne doar tocană de cartofi şi şniţele de soia. Felurile de mâncare fără ouă, carne şi lactate pot fi delicioase, dacă alegeţi reţeta potrivită. Învaţă să prepari un delicioas risotto cu leurdă şi mazăre nouă, care te va face să vrei să ţii post mai des.
Ingrediente:
50 g margarină vegetală sau ulei de măsline
4 fire de ceapa verde
250g orez
1 ceaşcă vin alb
600ml supa de legume, calda
150g mazare verde proaspătă
2 legaturi de leurda mici sau una mare
Încearcă şi reţeta noastră de Cartofi umpluţi cu ciuperci şi ceapă verde
Mod de preparare:
Tocaţi ceapa verde şi căliţi-o în margarină sau ulei de măsline, într-o oală cu fundul dublu. Adăugaţi orezul si lăsaţi-l la călit pana devine transparent, amestecaţi încontinuu. Adăugaţi sare şi piper, dupa gust.
Turnaţi vinul peste orez şi ceapă şi puneţi pe foc până începe să fiarbă. Adăugaţi supa de legume treptat, în funcţie de cât de tare se umflă orezul.
Inainte de a adăuga ultima tura de supă de legume, adăugaţi mazarea nouă. Lăsaţi să fiarbă un pic, apoi adăugaţi o lingura de margarină, sare, dacă mai trebuie şi inca puţin vin. Adăugaţi si majoritatea leurdei, tocată. Amestecaţi bine, mai fierbeţi 3 minute si daţi deoparte.
Serviţi fierbinte, cu frunze de leurdă proaspete, ceapă şi usturoi verde, ridichi şi, eventual, un şniţel de soia sau o felie de tofu.
Poftă bună!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter