DESERT: Ruladă cu cremă de ciocolată şi fistic

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Marți, 13 aprilie 2021, 14:12

Iată o reţetă pentru un desert delicios cu ciocolată. Învaţă să prepari o ruladă cuc remă de ciocolată şi fistic pentru familia ta.
Ingrediente:
Pentru aluat:
►3 ouă
►3 linguri zahăr
►2 linguri unt topit
►un plic zahăr vanilat
►un praf sare
►3 linguri făină de migdale
►3 linguri făină
Pentru cremă:
►200 g ciocolată cu lapte
►200 g fistic măcinat
►3 gălbenușuri
►un plic cafea instant
►200 g zahăr farin
►100 ml lapte dulce
►o esență vanilie
►2-3 linguri rom natural
►250 g unt
Pentru ornat:
►bomboane de ciocolată

1. Se separă ouăle. Gălbenușurile se freacă cu un praf de sare, iar albușurile se bat spumă. Se adaugă zahărul, zahărul vanilat, gălbenușurile, untul topit, făina de migdale și făina cernută. Se amestecă ușor și se toarnă în tava tapetată cu hârtie pentru copt.
2. Se bagă în cuptor la 150°C și, după ce s-a copt, se scoate, se desface de pe hârtia de copt și se rulează într-un șervet de bucătărie din pânză și se lasă să se răcească.
3. În timpul acesta, se pregătește crema. Se freacă gălbenușurile cu zahărul, cu esența de vanilie, se adaugă laptele călduț şi se amestecă continuu. Se fierb bine și se lasă la rece.
4. Separat, se freacă untul cu romul și, după ce s-a răcit crema fiartă, se încorporează. Se obține o cremă fină. Jumătate din cantitate se prepară cu ciocolata topită și jumătate cu fisticul măcinat şi cafeaua instant. Se întinde crema de ciocolată pe foaia de ruladă și apoi se îmbracă cu restul de cremă de fistic şi cafea solubilă. Se ornează cu un poș, după gust, iar pe deasupra, se pun ornamente de ciocolată cu fistic.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter