DESERT: Bomboane de ciocolată braziliene cu unt şi nucă de cocos

De Diana Zagrean, pe

Brazilienii iubesc dulciurile! Unul dintre cele mai cunoscute deserturi în Brazilia este un tip de pralină sau crema folosită la preprarea ei. Bomboanele se numesc “brigadeiro (colonel)” sau “beijino (pupic)” , după toppingul de ciocolată, respectiv nucă de cocos. Iată cum să le preparaţi acasă.
Ingrediente (circa 40 bucăţi):
400 grame lapte condensat
100 grame unt
2 linguri miere
2 linguri cacao
10 biscuiţi populari, simpli
Nucă de cocos
Decoraţiuni din ciocolată pentru dulciuri
Mod de preparare:
Puneţi untul, laptele condensat şi mierea într-un vas, aduceţi al fierbere la foc mic.
Amestecaţi până se schimbă puţin culoarea şi adăugaţi 2 linguri de cacao.

Pisaţi biscuiţii şi puneţi bucăţile în vas, peste lapte. Lăsaţi puţin deoparte, apoi amestecaţi până la omogenizare. Daţi la frigider circa 20 minute, până se întăreşte puţin.

Scoateţi din frigider şi formaţi cu o linguriţă bomboane, pe care le tăvăliţi prin decoraţiuni mărunte de ciocolată sau nucă de cocos.
Cele negre sunt brigadeiros şi se servesc în Brazilia la zilele de naştere, iar cele albe sunt beijinos şi se servesc în general la petreceri de familie (Crăciun, Paşte, Anul Nou).
Încearcă şi reţete româneşti de dulciuri pe blogul nostru.
Poftă bună!
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter