Prăjitură cu ciocolată

De Lumea Femeilor, pe

Nu ştii ce prăjituri să faci sau ce mâncare să mai găteşti? Te ajutăm noi, cu cele mai simple şi mai gustoase reţete culinare, perfecte pentru tine şi familia ta.
Timp de preparare: 55 minute

Ingrediente pentru 8 persoane

– 500 g zahăr
– 200 g unt
– 3 linguri cacao
– o jumătate de cană cu lapte
– 4 ouă
– 100 g nuci măcinate
– 50 g cacao
– 200 g făină
– 1 plic praf de copt
– 2 plicuri cu zahăr vanilat

Mod de preparare

1. Zahărul cu untul, laptele şi 3 linguri de cacao se topesc pe foc mic, până dau în clocot.
2. Din această compoziţie se scot 15 linguri, care se pun în alt vas.
3. După ce restul compoziţiei se răceşte, se adaugă 4 gălbenuşuri, pe rând, amestecând încontinuu.
4. Se bat albuşurile spumă şi se adaugă în compoziţia de sus, treptat şi alternând cu făina. Se integrează praful de copt şi nucile măcinate.
5. Se toarnă în forma unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se coace la foc potrivit, până se dezlipeşte de margini.
6. Cele 15 linguri păstrate se pun pe foc, se adaugă 50 g cacao şi se lasă să dea 2-3 clocote. Această glazură se toarnă peste prăjitură şi se dă la rece.
7. Înainte de a turna glazura fierbinte, prăjitura se pune pe un grătar, astfel încât glazura să poată fi turnată cu uşurinţă.
8. În loc de glazură de ciocolată, se poate folosi zahăr pudră.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter