Roxana Culcer, îngerul păzitor al bebeluşilor chinezi

Ambiţia de a pătrunde în sistemul medical din China, unic în lume prin faptul că viaţa unui nou-născut cu probleme nu valorează aproape nimic, iar tradiţia întrece ştiinţa, a transformat experienţa Roxanei într-o poveste uimitoare pentru orice occidental.
Roxana Culcer (36 de ani) este primul medic român din China care lucrează într-un spital de chinezi, în limba chineză, ca neonatolog la Global Care Hospital Beijing. Deşi foarte mulţi medici aleg să profeseze în această ţară, ei se orientează spre spitale internaţionale sau fundaţii precum Greenpeace. Decizia de a se muta în China a luat-o împreună cu soţul ei, în urmă cu mai bine de doi ani. Vizitaseră China cu şapte ani în urmă, într-una din primele vacanţe petrecute în cuplu, şi se întorseseră impresionaţi.
Când a apărut şansa unei provocări profesionale pentru amândoi, nu au stat prea mult pe gânduri. Povesteşte despre evoluţia sa cu mândrie, dar nu cu cea a medicului care a adunat titluri sau a doborât recorduri – deşi nici acestea nu-i lipsesc – ci cu cea a omului care a salvat vieţile a numeroşi bebeluşi născuţi prematur. Mărturiseşte că îşi găseşte satisfacţiile în rezolvarea cazurilor difi-cile ale micuţilor pe care-i tratează şi că este dependentă de secţia de terapie in-tensivă. S-a hotărât să devină doctor încă
din copilărie, din admiraţie pentru pediatra sa care o făcea bine cu o soluţie „miraculoasă“ ori de câte ori era bolnavă.
A studiat medicina la Universitatea din Târgu-Mureş, alegând o universitate din Ardeal deoarece ştia că şcolile din zonă aveau legături strânse cu cele de afară. „Am început munca la spitalul Grigore Alexandrescu, în Bucureşti, într-o secţie de chirurgie-terapie intensivă nou-năs-cuţi; aici a crescut dragostea nebună pentru copiii cu probleme. Făceam extrem de multe gărzi, postintervenţii chirurgicale, după care am început rezidenţiatul la Spitalul Universitar. Vreme de zece ani am fost înnebunită după spital, vedeam casa doar de zece ori pe lună, cu 15-16 gărzi pe lună. Odată nu am ajuns acasă timp de zece zile.“ A calculat că, din primii opt ani de carieră, cinci i-a petrecut efectiv în spitale, unde a colaborat cu mai multe unităţi, făcând parte din prima echipă de transport neonatal din ţară.

Când a luat în considerare mutarea în China, Roxana a dovedit că poate trece peste orice fel de bariere. Avea şi experienţa colaborărilor cu spitale din SUA, sistem medical despre care vorbeşte la superlativ şi de unde a învăţat multe în primii ani de profesie. Totuşi, recu-noaşte că acomodarea în Beijing a fost dificilă, din cauza enormelor diferenţe culturale. Învăţase din pasiune circa 6 000 de caractere în chineză, încă dinainte de plecare, ceea ce însemna foarte puţin pentru realitatea de acolo.
„Pentru a intra în sistemul medical chinez, trebuie să îndeplineşti multe condiţii. Am făcut cursuri de limbă timp de un an la Universitatea Anhui, apoi am dat examenul  de  limbă  pentru  nivel academic şi, surpriză, l-am luat, deşi majoritatea studiază doi-trei ani pentru acesta. Am găsit posibilitatea unui job la un spital privat şi am dat examenul de liberă practică în China, odată cu alţi medici străini.“

Cele mai mari provocări nu au fost legate de pătrunderea într-un sistem medical paradoxal, foarte modern ca dotări, dar  inuman din punctul de vedere al preţului pus pe viaţa unui nou-născut, ci mai ales de adaptarea la mentalitatea chineză în munca de zi cu zi, unde oamenii respectă în continuare medicina tradiţională.
„Nu am avut de ales, pentru că am cel puţin 70% pacienţi chinezi, cu care comunic în limba lor. De exemplu, placenta mamei se ia acasă şi se găteşte. Pentru că iubesc pielea albă, unele mame mănâncă numai produse albe în timpul sarcinii. Beau doar lichide calde, nici vorbă de altceva. Deşi infecţiile sunt mult mai răspândite ca în Europa, se feresc de antibiotice, aşa că trebuie să le prescriu remedii naturiste. Nici măcar asistenţa medicală pentru copil nu este gratis, iar ei nu sunt deloc sentimentali. Dacă un copil se naşte cu probleme, nu-l vor, îl pot abandona, iar statul nu plăteşte niciun tratament.“
Cu o asemenea experienţă s-a confruntat de curând, o fetiţă născută la 29 de săptămâni, al doilea copil al unei familii care nu a dorit-o în momentul când mama i-a dat viaţă prematur, deci cu probleme. Dorindu-şi foarte mult un copil, care până acum nu a apărut din cauza unor probleme de fertilitate, Roxana şi soţul ei au luat decizia să plătească tratamentul, iar apoi s-o înfieze. În cele din urmă, mama bebeluşului a cedat şi s-a lăsat convinsă să accepte fetiţa, care a rămas cu numele european dat de Roxana – Maria. Totuşi, nu a fost o dezamăgire pentru ea, căci fetiţa este acum sănătoasă.
Doctoriţei nu i-a fost uşor să înfrunte singură acomodarea, căci soţul ei locuieşte şi lucrează la o universitate din Hefei, la o mie de kilometri distanţă, aproximativ cinci ore de mers cu trenul rapid.  Relaţia lor a început la distanţă, pe vremea când el se afla în SUA, la insistenţele unei colege de a le face cunoştinţă celor doi „şoareci de bibliotecă“, îşi aminteşte Roxana cu zâmbetul pe buze. „Ajungi să apreciezi mai mult o relaţie atunci când persoana iubită face eforturi să vină la tine săptămânal, pentru două zile.“
Legat de planurile de viitor, Roxana vrea să locuiască cu soţul ei şi deja au făcut demersuri pentru a se muta în Australia, la Sydney. „China este o experienţă frumoasă, dar nu pentru mult timp. Vreau să evoluez, iar secţia de terapie intensivă din Sydney este minunată. Amândoi putem profesa la nivel avansat, comparabil cu SUA, şi ne place mult cultura lor, apropiată de Europa.“ Întemeierea unei
familii este o prioritate, iar adopţia, o opţiune. Însă doctoriţa recunoaşte că nu se va putea ţine multă vreme departe de ceilalţi copii. „Nu sunt medicul care să ofere consultaţii bebeluşilor normoponderali, îmi place să îi veghez pe cei născuţi cu probleme.“

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News