Manageriază-ţi singură cariera!

De Unica.ro, pe

Mulţi dintre noi spunem că nu ne place să fim conduşi de şefi la locul de muncă. Dar, câţi dintre noi îşi pot gestiona de fapt singuri activitatea? Lumea e plină de oameni care…

… au nevoie de cineva care să-i motiveze să devină acel tip de om care-şi doresc să fie. Din păcate, nimeni nu e dispus s-o facă.

„Aceşti oameni sunt tipul care aşteaptă autobuzul pe o stradă pe care acesta nu circulă… şi dacă nu-şi vor lua în mâini propria viaţă şi nu vor pune presiune pe umerii lor în acest sens, s-ar putea să aştepte acel autobuz o veşnicie”, spune consilierul în carieră Adrian Dumitru.

Potrivit unui studiu, doar aproximativ două procente din oamenii din întreaga lume pot lucra în întregime fără supraveghere.

Oamenii din jur îi numesc pe aceştia „lideri”, pentru că ei sunt tipul de oameni care şi-au dorit să devină lideri şi au făcut eforturi susţinute în acest sens.

Pentru a deveni propriul lider, trebuie să te dedici acestui lucru şi să nu aştepţi să apară în viaţa ta o persoană care să te ajute să devii ceea ce-ţi doreşti. Trebuie să-ţi stabileşti obiective personale (nu cele mai dificil de îndeplinit), iar apoi să-ţi canalizezi toate eforturile în acea direcţie pentru a reuşi. 

Priveşte-te deja ca pe un model

„Uită-te la tine ca la un model demn de urmat pentru cei din jur. Ridică-ţi ştafeta şi stabileşte-ţi standarde pentru rezultatele personale, mai mari decât oricine altcineva ţi-ar putea cere. Fă-ţi un ţel personal din a începe să munceşti cu câteva minute înainte de ora normală de program, fă mai multă treabă la serviciu şi rămâi câteva minute în plus faţă de programul normal de lucru. Astfel te vei obişnui să fii mai drastică cu tine”, spune consilierul de carieră.

Creşte-ţi stima de sine împingându-ţi limitele personale la un nivel cât mai înalt. Acest lucru te va face să ai mai multă încredere în tine că eşti capabilă să te descurci fără ajutor în cât mai multe situaţii.

Stabileşte-ţi termene limită personale

Unul dintre cele mai bune moduri de a reuşi să devii cât mai rapidă în soluţionarea sarcinilor este să consideri că orice lucru ai de făcut, trebuie terminat în maximum o zi. Spre exemplu, spune Adrian Dumitru, poţi să te gândeşti că azi ai primit o sarcină care trebuie urgent rezolvată şi că tu de mâine eşti plecată în concediu timp de o lună, dar înainte să pleci trebuie să laşi toate lucrurile în regulă la serviciu.

Un alt mod de a pune presiune pe tine este să-ţi imaginezi că tocmai ai primit o vacanţă de o săptămână la o staţiune, cu toate cheltuielile plătite de companie, dar va trebui să pleci mâine dimineaţă pentru că altfel vacanţa va fi acordată altui coleg de-al tău. Ce te-ar determina să termini toate sarcinile înainte de a pleca în această vacanţă? Oricare ar fi răspunsul, apucă-te de mâine să faci acel lucru!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter