LinkedIn te ajută în carieră

De Unica.ro, pe

LinkedIn numără în prezent peste 55 de milioane de membri din peste 200 de ţări. Pe această reţea socială găseşti oameni care lucrează în peste 170 de domenii…
… de la entry level până la oamenii din top management-ul marilor companii din întreaga lume.
 
Deşi se înscrie tot în rândul site-urilor de networking, scopul acestuia este cu totul diferit de ceea ce se întâmplă pe mult mai popularele Facebook sau Hi5, unde şansele de a găsi un job bun, sau de a fi „vânat” de angajatori renumiţi sunt minime.  

Pe LinkedIn e important nu doar să ai conexiuni, ci să faci parte dintr-o reţea activă care îţi va oferi suport de fiecare dată când vei avea nevoie. De regulă, printre primele contacte pe care ţi le faci sunt colegii de serviciu sau oameni cu care te-ai interesectat pe parcursul carierei tale. Dar prin intermediul acestora, în timp, vei cunoaşte mult mai multă lume, îţi vei construi propria ta reţea de contacte.

Pe de altă parte, site-ul beneficiază de un motor de căutare şi de modalităţi de filtrare a rezultatelor în funcţie de preferinţele tale, care te ajută să găseşti în permanenţă oameni noi.
 
Cum foloseşti LinkedIn pentru a-ţi atinge obiectivele

 
LinkedIn a depăşit faza în care era un site unde îţi alcătuiai un CV online şi erai ţinut la curent cu schimbările de job ale contactelor din lista ta. Acum, oricine a înţeles rolul şi scopul social media, va înţelege că poate folosi LinkedIn la capacităţile lui maxime şi va ajunge acolo unde şi-a propus. Cuvântul de bază: interacţiune!
 
De-a lungul timpului reţeaua de socializare a căpătat noi facilităţi, ajungând să fie astăzi un mediu profesional interactiv eficient pentru oricine se află acolo.
 
Pe LinkedIn beneficiezi în primul rând de expertiza unor profesionişti, de la care vei obţine un feedback util şi de cele mai multe ori în timp real. De asemenea, eşti la curent cu evenimentele din domeniul de care eşti interesat , poţi vedea joburile disponibile, ai acces la secţiunea  „Answers” unde vezi care sunt întrebările pe care le au oamenii din domeniul tău şi unde poţi contribui şi tu cu răspunsuri.

O facilitate căreia dezvoltatorii platformei LinkedIn i-au acordat o deosebită atenţie a fost opţiunea „Search”. De curând a fost lansată şi opţiunea „Faceted Search”, care oferă filtre dinamice ce sunt generate automat  pentru orice căutare, şi astfel accesul către persoanele pe care le cauţi e mult mai simplu.

În acest moment site-ul are o intrefaţa intuitivă, oferă acurateţea rezultatelor în căutare şi poate fi folosit şi de cei mai puţin experimentaţi în online. Cei de la LinkedIn au pus  foarte mult accentul pe modalităţile de căutare în interiorul platformei (ţinând cont bineînţeles de nevoile userilor şi de feedbackul primit de la aceştia), şi de aceea, odată cu redesignul site-ului, toolbar-ul de căutare a fost şi mai bine poziţionat în pagină.
 
Recrutarea prin LinkedIn a început să se practice şi în România
 
Dacă obiectivul tău major este de a găsi un job prin intermediul acestei reţele, atunci ai grijă ca CV-ul  să fie actualizat şi nu înceta să îţi faci noi şi noi contacte. Din ce în ce mai mulţi angajatori din România folosesc LinkedIn pentru recrutare şi aceasta este încă o dovadă că reţeaua de care vorbim şi-a câştigat notorietatea că fiind locul în care se află oameni profesionişti.

Grupurile de discuţie de pe LinkedIn sunt, pentru oamenii care lucrează în recrutare, o cale eficientă de a ajunge la un om de care compania are nevoie.

De regulă, cei care se implică în astfel de grupuri interacţiozează şi sunt activi, sunt dedicaţi domeniului în care lucrează.  Astfel, LinkedIn te face să te remarci şi chiar dacă nu eşti în căutarea unui loc de muncă, poţi primi oferte din partea companiilor.
 
Linkedin te ajută să îţi dezvolţi afacerea
 
Utilizarea LinkedIn în scopul dezvoltării afacerilor este soluţia ideală, pentru că vorbim de o reţea premium şi de locul în care poţi găsi cei mai mulţi manageri din top şi middle management într-un singur loc, de aceea LinkedIn este considerată că fiind cea mai populară reţea de socializare business-oriented.

Dacă eşti în căutarea unui partener de afaceri, cu ajutorul LinkedIn îl poţi găsi pe cel potrivit. Să presupunem că ai nevoie de o firmă care se ocupă de organizări de evenimente, pentru a pregăti o conferinţă foarte importantă pentru compania ta.

Deci, nu îţi permiţi să greşeşti! În acest caz nu poţi să alegi  orice firmă care se ocupă de organizarea de evenimente, pe care o poţi găsi foarte uşor pe internet.  Atunci foloseşte-te de conexiunile pe care ţi le-ai făcut cu ajutorul LinkedIn, pentru că cei din reţeaua din care faci parte îţi vor da informaţii valoroase şi te vor ajută să găseşti agenţia potrivită pretenţiilor tale. Întodeauna vei găsi acolo persoane care au experimentat înaintea ta.
 
În ceea ce priveşte direcţia business-to-business, LinkedIn oferă de asemenea o gamă largă de facilităţi: poţi obţine recomandări de la partenerii tăi de afaceri, poţi gasi investitori pentru afacerea pe care vrei să o lasezi, sau îţi poţi găsi parteneri de afaceri, clienţi noi sau îţi poti mări portofoliul pe care îl ai,  implicându-te în grupurile de discuţie din care fac parte aceştia.

Pentru că platforma este din ce în ce mai utilizată în scopuri de business,  LinkedIn a încheiat parteneriate cu IBM, Blackberry şi Microsoft, pentru a putea oferi celor interesaţi aplicaţii profesionale şi performante.

În luna noiembrie a anului trecut, Linkedin şi Twitter au încheiat un parteneriat, iar noile facilităţi vin să facă modul de comunicare prin intermediul acestui serviciu, mult mai puternic pentru utilizatori.

Noile facilităţi sunt disponibile pentru toţi utilizatorii, iar ideea după care funcţionează este simplă:  când îţi updatezi statusul pe LinkedIn poţi să îl trimiţi şi pe contul tău de Twitter, beneficiind în acelaşi timp de vizibilitatea pe care o ai în rândul celor care te urmăresc pe cunoscutul site de microblogging şi de căutare în timp real pe care acest o oferă prin Twitter Search şi Bing. De asemenea, ce scrii pe Twitter poate fi trimis contactelor de pe LinkedIn prin orice serviciu sau instrument pe care îl oferă Twitter în acest sens.

Înregistrarea pe LinkedIn este gratuită, dar există şi pachete business speciale contra cost. 

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter