Gestionarea conflictelor cu şeful

De Unica.ro, pe

Neînţelegerile cu şeful reprezintă unul dintre motive principalele pentru care mulţi angajaţi se decid să părăsească organizaţia. Ideal ar fi ca nimeni să nu amestece conflictele personale…

…cu relaţiile profesionale. Din păcate lucrurile nu stau aşa. Când un şef nu te „iubeşte” ca om, personalitate sau stil de comportament, cu siguraţă îţi va face zile grele, chiar dacă îţi îndeplineşti bine atribuţiile. De obicei când intervine un astfel de conflict cu superiorul, şi nu unul oarecare, ci unul continuu, este indicat să iei în calcul ca posibilitate finală de ieşire din această situaţie, căutarea unui alt loc de muncă.

Dacă nu o faci, trebuie să existe suficiente alte motive care să te determine să rămâi. În acest caz, când posibilitatea unei relaţii cordiale cu şeful nu are şanse prea mari să se concretizeze în scurt timp, există o sigură metodă: profesionalismul.

Dacă atitudinea pe care o ai va fi una calmă, echilibrată, dacă vei încerca să-ţi îndeplineşti sarcinile corect, în timpul limită stabilit, şeful tău nu va avea, pur şi simplu, ce să-ţi reproşeze.

Poartă mănuşi în relaţia cu el

Este important să-ţi păstrezi calmul şi diplomaţia şi să-ţi demonstrezi că poţi trece peste această provocare a neînţelegerii cu şeful. Acum, că este criză, nu-ţi poţi permite să demisionezi. S-ar putea să nu găseşti prea repede un alt serviciu.

Cred că cel mai bine ar fi ca acum, în aceste vremuri dificile să fii mai conştiincioasă, mai implicată şi mai activă în muncă. În conditiile în care, din raţiuni economice, se ajunge la restructurări, fireşte, primele criterii luate în calcul sunt cele referitoare la performanţa ta şi a colegilor tăi, la parcursul profesional în cadrul companiei, la cât de dedicaţi şi loiali aţi fost de-a lungul activităţii, precum şi la impactul activităţii voastre zilnice din punct de vedere al valorii adăugate aduse companiei.

Nu cred că te-ar avantaja ca pe lângă faptul că nu te înţelegi bine cu şeful, să apară şi un minus în evaluarea ta făcută de companie. Asta nu înseamnă să adopţi o atitudine umilă însă. Umilinţa trădează o stimă de sine scazută, o neîncredere în propriile forţe şi rezultate şi dacă oamenii din jur simt acest lucru, te vor desconsidera şi îşi vor schimba atitudinea faţă de tine.

Cu cărţile pe masă

În cazurile în care la originea conflictului tău cu şeful stau valori diferite, o atitudine deschisă, proactivă, explorativă, o discutie „cu cărţile pe masă” ar putea fi un prim pas spre reconciliere. Căutarea de sensuri comune şi un bun management al semnificaţiei sunt absolut necesare pentru exprimarea şi izolarea conflictului, şi pentru soluţionarea lui în câştigul ambelor părţi implicate.
Dacă dintr-o astfel de situaţie şeful tău nu prea are ce pierde, atunci tu trebuie să faci primii paşi către soluţionarea conflictului. Există două atitudini corecte: comunicarea şi comportamentul ireproşabil.

Soluţia în prima fază este să conştientizezi situaţia delicată şi să o tratezi ca atare, cu o atitudine echilibrată, calmă, cu profesionalism şi să încerci să vorbeşti deschis, onest cu managerul tău, să îi povesteşti frustrările şi problemele tale şi să vii la discuţie cu potenţiale soluţii de rezolvare a acestui conflict.

Dacă situaţia se înrăutăţeşte şi şeful nu realizează că procedează greşit, poţi înainta un memo conducerii organizaţiei în care să punctezi obiectiv starea de spirit şi conflictul cu superiorul tău. Dacă nici aşa lucrurile nu se rezolva, este cazul să-ţi cauţi alt loc de muncă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter