E final de an, e timpul autoevaluării!

De Unica.ro, pe

Înainte să închei anul, înainte să pleci în vacanţă, nu uita un lucru – autoevaluarea evoluţiei şi rezultatelor profesionale pe care le-ai avut în anul ce se încheie.

Mulţi dinte angajaţi nu se gândesc că la final de an le-ar prinde foarte bine o autoevaluare obiectivă a ceea ce urmează să lase în urmă.

Scopul acesteia este să-ţi ofere o imagine cât mai clară asupra modului în care ţi-ai îndeplinit sarcinile, a evoluţiei sau involuţiei pe care ai avut-o în carieră şi a aspectelor pe care ar trebui să le ai în vedere în anul care vine. Restabilirea priorităţilor este de asemenea un alt scop al autoevaluării.

Ce trebuie să conţină autoevaluarea?

Fişa de evaluare obiectivă pe care ţi-o vei construi trebuie să conţină acele obiective pe care ţi le-ai propus la început de an şi pe acelea pe care le-ai îndeplinit, contribuţia pe care ai avut-o anul acesta la dezvoltarea departamentului în care lucrezi, a companiei şi locul pe care îl ocupi în ierarhie, comparativ cu ceilalţi colegi.

Un alt aspect foarte important al fişei de evaluare personală obiectivă este stabilirea factorilor satisfacţiei profesionale.

Aici sunt incluse calitatea comunicării pe care o ai cu colegii, calitatea comunicării dintre tine şi superiori, unde este cazul subordonaţii, activitatea pe care o desfăşori, remuneraţia pe care o primeşti în schimbul actului tău profesional şi echitatea internă sau externă care există între nivelul tău salarial, profesional şi al responsabilităţilor şi cel al colegilor din companie sau din piaţă care sunt egali cu tine.

După întocmirea acestei liste, care poate de asemenea să conţină şi alte elemente personalizate, încearcă, pe cât posibil obiectiv, să oferi note, de la 1 la 10 fiecărei dimensiuni supuse evaluării. Apoi, în funcţie de notele obţinute şi de obiectivele viitoare, îţi poţi întocmi o listă a priorităţilor pentru anul viitor.  Această listă poate fi lunară, trimestrială sau semestrială.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter