Crăciuniţa, job sezonier în decembrie

De Unica.ro, pe

Dacă-ţi plac copii, adori să-i vezi fericiţi şi vrei să trăieşti o experienţă pe cinste, aplică CV-ul la nenumăratele firme care fac angajări în această periodă pentru „posturi”…

… precum Moş Crăciun, Crăciuniţe, clovn sau ajutor de Moş Crăciun. Pe lângă climatul frumos şi plin de sărbătoare în care îţi poţi desfăşura activitatea, de pe urma acestor joburi sezoniere se pot câştiga şi bani.

„În funcţie de complexitatea evenimentului, de scenariul pe care trebuie să-l joace o Crăciuniţă, de numărul evenimentelor la care aceasta participă, de tipul lor, pentru companii sau persoane fizice, numărul angajaţilor sau copiilor cu care aceasta trebuie să între în contact, anul trecut am avut şi Crăciuniţe care ajungeau la câştiguri de 600 – 700 de euro pe lună”, ne-a declarat Maria Ene, managerul TimParty SRL, companie organizatoare de evenimente din Timişoara.

Dacă anul trecut câştigurile erau considerabile, în acest decembrie de 2009, veniturile din acest job sezonier nu prea depăşesc 2.500 RON.

„Pentru acest sfârşit de an, estimez că o Crăciuniţă nu poate câştiga mai mult de 150 – 250 de lei pentru un eveniment şi nu cred că pot participa la mai mult de zece”, preconizează Adriana Martin, reprezentant al companiei organizatoare de evenimente Andre Fashion, din Bucureşti.

Desigur, dacă banii nu te interesează şi te mulţumeşte doar să vezi copiii fericiţi, poţi să te înscrii ca voluntar la Crucea Roşie.

Spre exemplu, Crucea Roşie din Sibiu, oraş în care acest tip de evenimente a devenit deja tradiţie, organizează evenimente la firme, grădiniţe, şcoli sau familii. Voluntarii Crucei Roşii şi-au pregătit pentru anul acesta un sistem foarte bine organizat de onorare a comenzilor, pentru a putea ajunge la fiecare „client” care s-a înscris pe lista lor.

Astfel, în zilele dinaintea Crăciunului şi în noaptea de Ajun, reprezentaţii Crucei Roşii vor merge din loc în loc, vor oferi cadouri copiilor şi se vor juca cu ei. Toate aceste eforturi, nu sunt în zadar însă, închirierea echipei de moşi crăciuni şi crăciuniţe se fac pe baza unor donaţii minime de 40 de lei din partea familiilor, 50 de lei din partea grădiniţelor sau a şcolilor şi 170 de lei din partea firmelor. Banii care se vor strânge din aceste acţiuni, vor susţine activităţile viitoare pe care Crucea Roşie le va organiza.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter