Am fost concediat…primii paşi după

De Unica.ro, pe

Reacţia imediată la restructurare este una strict emoţională. În ultimii 10 ani am văzut multe persoane care au trecut prin acest calvar, unii dintre ei reuşind să iasă învingători
la scurt timp după decizie, pentru alţii însă adaptarea fiind mai dificilă, asa cum scriam şi într-un post anterior.

Dialogul interior poate include afirmaţii de genul: nu sunt bun de nimic, mi s-a părut că sunt apreciat, ce vor spune colegii, ce vor spune ceilalţi oameni din piaţă despre mine, ce va spune familia. Bun, poate trebuie să ne punem şi întrebările astea, dar important este să nu zăbovim prea mult asupra lor şi să nu le lăsăm să ne întunece imaginea de sine definitiv.

O abordare constructivă în general este concentrată mai mult pe viitor decât pe trecut.  Iată câţiva păşi care pot ajută:

 – cum stau, care sunt resursele financiare de care dispun, cât timp am la dispoziţie pentru găsirea unei soluţii, care este scenariul cel mai pesimist, ce aş putea face în continuare, care sunt resursele la care pot apela;
 – ce alte opţiuni am, ce alte oferte am mai primit sau despre ce alte oferte am mai auzit în ultimul timp, cum arată anunţurile de joburi din piaţă;  
 – planul de acţiune, care sunt contactele pe care le pot activa rapid, când şi cum le voi aborda, ce vreau să fac mai departe,  cu cine voi vorbi pentru a-mi valida înţelegerea situaţiei, cum mă calmez şi îmi ocup timpul.
 
Poate părea simplist, însă soluţiile cele mai bune de fapt sunt cele practice, cele mai la îndemîna. Asta nu înseamnă că sunt uşoare, însă, de multe ori, o asemenea veste poate fi o oportunitate mascată sub forma unei crize.  Altfel, e posibil să îţi fi fost greu să iei singur decizia schimbării. Dacă nu te poţi bucura de asta, ar fi prea mult… măcar te poţi uita înainte şi nu peste umăr înapoi.

www.careeradvisor.roArticolul a fost redactat de Mădălina Uceanu – Career Coach, activă de peste 15 ani în domeniul recrutării.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter