Rosie Huntington-Whiteley a născut al doilea copil

De Adelina Duinea, pe

Rosie Huntington-Whiteley (34 de ani) și Jason Statham (54 de ani) au devenit părinți pentru a doua oară. Perechea mai are un fiu, Jack Oscar Statham, în vârstă de 4 ani. Rosie și Jason formează un cuplu din anul 2010 și s-au logodit în ianuarie 2016.

Rosie Huntington-Whiteley a născut al doilea copil

Modelul a dat naștere unei fetițe, Isabella James Statham, pe 2 februarie 2022. Rosie a publicat prima imagine cu micuța 6 zile mai târziu, pe 8 februarie. În dreptul fotografiei, modelul a scris: „Isabella James Statham 👼🏼 2.2.22”.

Rosie a făcut anunțul celei de-a doua sarcini pe 19 august 2021, publicând mai multe fotografii pe Instagram. În ultima imagine, Rosie purta o rochie albă mulată, care-i evidenția burtica. În descrierea fotografiilor, supermodelul a scris: „Taaa daahhh !! 👼🏻👼🏻👼🏻 #runda2”.

În decembrie 2021, Rosie a apărut pe canalul de YouTube al modelului Hailey Bieber, unde a oferit încurajări mămicilor: „Fiți blânde cu voi, pentru că este o junglă. Fie că stai acasă cu copiii, fie că lucrezi. Încearcă să fii bună și blândă cu tine. Asta o spun din propria experiență”.

În același interviu, Rosie a încurajat mamele să-și urmeze instinctul și să nu plece urechea la spusele celorlalți. Totodată, modelul a admis că nu-i este teamă să-și sune propria mamă plângând, pentru a-i cere sfatul.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au logodit. Cum arată inelul de logodnă

Emma Roberts și Garrett Hedlund s-au despărțit la un an de la nașterea fiului lor

Bella Hadid susține că a fost abuzată într-unele dintre fostele sale relații

Rosie și Jason formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood, rareori vorbind despre relația sau despre familia lor în interviuri. Cu toate acestea, în aprilie 2020, în mediul online, modelul a oferit câteva detalii despre fiul ei, dar și despre dorința sa de a-și mări familia.

„În acest moment, suntem suficient de norocoși încât să ne bucurăm de mult timp petrecut în familie”, mărturisea Rosie pe Instagram. Modelul a mai dezvăluit că este „foarte mândră că Jack are un accent englezesc adecvat și că nu are aceeași voce puternică și expansivă a lui Jason”.

Până acum, Rosie și Jason nu au publicat fotografii cu chipul fiului lor, însă modelul a dezvăluit că micuțul „seamănă foarte mult cu ea în copilărie, dar are culoarea ochilor lui Jason”. Tot atunci, întrebată dacă își mai dorește copii, Rosie a spus că „i-ar plăcea foarte mult”.

De asemenea, Rosie a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și actor, care este de nu mai puțin de 20 de ani. „Vârsta este doar un număr”, a explicat.

Cât despre nuntă, în 2018, pentru Extra, Rosie a mărturisit că nu este o „prioritate” pentru ei. „Va veni timpul și pentru asta. Am fost însă foarte focusați pe muncă, apoi Jack a venit pe lume. Dar vorbim despre asta. Așteptăm ca acel moment să vină”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter