Colaborarea momentului: Smiley și Horia Moculescu au lansat o piesă împreună. „Muzica n-are granițe, bariere și vârstă”

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 28 noiembrie 2022, 17:31

Muzica n-are granițe, bariere și vârstă – O demonstrează cea mai nouă colaborare dintre Smiley și maestrul Horia Moculescu. Cei doi au lansat piesa „Și astăzi, și mâine”, inspirată dintr-o poveste adevărată.

Smiley și Horia Moculescu sărbătoresc împreună frumusețea fără vârstă a muzicii printr-o colaborare. De muzică s-a ocupat chiar maestrul, în timp ce versurile piesei sunt semnate de Dana Dorian.

Ce spune Smiley despre colaborarea cu Horia Moculescu

Cei doi au făcut și primele declarații cu privire la această colaborare. Smiley speră că piesa va trece peste limita pe care o așează timpul și va fi ascultată cu mare emoție de către toată lumea.

„M-a onorat foarte tare că domnul Moculescu a vrut să-i cânt această piesă. Mi-a plăcut absolut totul la ea, de la muzică, la orchestrație, și versuri. E o piesă deosebită și îi mulțumesc că s-a gândit să o cântăm împreună. Sper ca oamenii să aprecieze pur și simplu muzica, să treacă peste limita pe care o așează timpul și percepția asupra lui. Muzica n-are granițe, bariere și vârstă. Muzica ESTE și atât!”, a declarat Smiley.

VOTEAZĂ-ți produsele preferate la UNICA BEAUTY CELEBRATION! Care sunt cele mai bune produse cosmetice? 

Horia Moculescu: „Am știut că Smiley îmi va cânta această melodie”

La rândul său, maestrul s-a declarat încântat de colaborarea sa cu juratul de la Vocea României și speră că piesa va ajunge direct în sufletele oamenilor.

„Am știut că Smiley îmi va cânta această melodie, scrisă într-un moment de grație, la care Dana Dorian a găsit cele mai inspirate cuvinte, iar forma clasică de standard a fost îmbrățișată de echipa de la HaHaHa Production. Succes, Andrei!”, a spus marele artist Horia Moculescu.

„Și astăzi, și mâine” este o co-producție HaHaHa Production și Cat Music, iar clipul piesei a fost filmat la Opera Națională din București.

Sursa Foto: HaHaHa Production

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter