Patricia Kaas şi-a lansat propriul parfum la Bucureşti

De Viva.ro, pe

Patricia Kaas s-a aflat weekendul trecut in România pentru a susţinte un concert la Sala Palatului şi pentru a lansa noul parfum care îi poartă numele, K by Patricia Kaas.
Magazinul Beautik a fost neîncăpător pentru fanii artistei şi pentru iubitorii parfumurilor de lux, care s-au înghesuit să testeze în premieră parfumul şi să o cunoască pe cântăreaţă.

Aceasta a sosit la eveniment însoţită de căţelul ei, Tequila, şi a povestit cum s-a născut “K” by Patricia Kaas: “Am fost întrebată de multe ori dacă nu vreau să creez un parfum. Pentru mine asta e ceva foarte personal, nu voiam doar să am un parfum cu numele meu, voiam să am timp să lucrez la el. Când cei de la casa de parfumuri mi-au vizitat apartamentul au văzut cum l-am decorat, ceea ce era important pentru mine, pentru că voiam să înţeleagă ce îmi place. Spre exemplu, îmi plac cristalele, le consider foarte feminine. Apoi am luat un coş şi am pus în el toate produsele pe care le folosesc pentru păr, pentru corp, toate cremele mele, şi am spus că parfumul trebuie să miroasă aşa cum miros toate produsele mele la un loc, pentru că acela este mirosul meu. Si aşa s-a născut “K”.

Citeşte mai multe pe Viva.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter