Cu Natalie Portman nu e de glumit…

De Iulia, pe

Iti mai aduci aminte de fermecatoarea pustoaica din „Leon”, filmul lui Luc Besson, care facea senzatie in anii ’90? Ei bine, acela a fost debutul lui Natalie Portman. Actrita a intrat in lumea filmului, la o varsta …
… la care altii doar viseza: 13 ani. Frumusetea actritei a fost remarcata de catre o agentie de modelling care cauta modele copii. Pe atunci, Natalie lucra intr-o pizzerie.

„Un copil foarte serios”

Pe numele sau real Natalie Hershlag, actrita s-a nascut in Israel. Shelley Hershlag a primit cel mai frumos cadou la cea de-a 29-a aniversare: o fetita pe nume Natalie. Impreuna cu mama si cu tatal ei care este specialist in fertilitate, Natalie a parasit tara natala la varsta de trei ani, pentru a se stabili la New York, orasul in care locuieste si acum.

Natalie a fost un copil foarte special. „Cand eram copil eram foarte ambitioasa. Am stiu dintotdeauna ce am vrut si am muncit din greu ca sa-mi ating scopul. Am fost un copil foarte serios”, se autocaracteriza Natalie, intr-un interviu. Asa se face ca, inca din adolescenta, Natalie a ales actoria desi avea sansa unei cariere pe catwalk.

Scoala, inainte de toate

Dupa ce a jucat in pelicula lui Besson, Natalie si-a luat numele de fata al bunicii, Portman, pentru a-si proteja intimitatea. Rolul micutei Mathilda din „Leon” i-a adus mult succes, in 94, iar rolurile importante nu au intarziat sa apara in pelicule precum „Heat” (1995), „Toata lumea spune te iubesc” (1996) si „Atacul martienilor” (1996). Portman nu s-a bazat numai pe actorie. Ea s-a inscris la un liceu din Syosset si a fost o eleva de nota zece. „As prefera mai degraba sa fiu desteapta decat sa fiu un star de cinema”, declara actrita, in urma cu ceva vreme. Materia preferata a lui Natalie este matematica „pentru ca iti ofera intotdeauna un raspuns”. In liceu, actrita filma doar in vacanta.

Fenomenul Natalie 

Portman nu a lipsit de la cursuri nici macar pentru premiera filmului „Razboiul stelelor – Amenintarea Fantomei” in 1999, unde a interpretat rolul printesei Amidala. La filmari a fost vizitata chiar de Printul Charles care a intrebat-o daca a jucat si in episoadele anterioare, desi, in 1977, cand celebra serie a debutat pe ecrane, actrita nici nu se nascuse. Gafele se intampla si la casele regale. Episoadele I, II si III din „Razboiul stelelor” i-au adus lui Portman o enorma popularitate atat la Hollywood, cat si la facultatea Harvard, unde Natalie studia psihologia.  Rolul din celebra serie SF a declansat in campus, fenomenul „Natalie”. Toate fetele cu acest prenume erau asaltate cu mesaje de la admiratori in speranta ca vor da chiar peste acea Natalie Portman.

Noua Audrey Hepburn

Inca de cand era studenta, actrita i-a avertizat pe producatorii de film ca va fi foarte selectiva. „Nu voi aparea niciodata intr-un horror si cu atat mai putin intr-un film in genul lui Jennifer Love Hewitt”, declara, ironica, actrita. Portman si-a respectat promisiunea. Dovada: pe marele ecran Natalie da viata unor personaje extrem de inteligente si foarte mature pentru varsta lor.  Acesta este poate si motivul pentru care celebrul prezentator de televiziune David Letterman a numit-o „noua Audrey Hepburn”. 

Rasa in cap pe covorul rosu

Stripteuza Alice, din pelicula „Closer”, unde a jucat alaturi de Clive Owen, i-a adus lui Portman Globul de Aur si o nominalizare la Oscar, in 2004. Un film care nu trebuie ratat este „V de la Vendeta”.Thrilerul ce poarta semnatura lui James McTeigue, realizat in 2006, pune in valoare cum nu se poate mai bine talentul si farmecul lui Natalie Portman. Actrita s-a atasat foarte tare de Evey Hammond, eroina pe care o interpreteaza in  film. Motivul: Evey ii aminteste foarte mult de Mathida, rolul ei de debut in pelicula mult aclamata a lui Besson. Pentru acest rol, actrita s-a ras in cap. „O schimbare dramatica care nu este ireversibila merita intotdeauna efortul”, glumea actrita care nu s-a sfiit sa se afiseze cu tunsoarea zero, pe covorul rosu, la premiera ultimul film din Razboiul Stelelor, „Razbunarea lui Sith”.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter