Melania Trump se simte „cea mai hărțuită persoană din lume” pe internet

De Oana Savin, pe
Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump, a afirmat că se simte „cea mai hărțuită persoană din lume” în mediul online, judecând după felul în care oamenii vorbesc despre ea.

Soția președintelui american Donald Trump a declarat acest lucru în cadrul unui interviu acordat unui post de televiziune în care a promovat inițiativa „Be Best”, pe care o conduce.

Această campanie se referă la acțiuni de intimidare în mediul online.

Aș putea spune că sunt cea mai hărțuită persoană din lume”, a spus Melania Trump într-un interviu difuzat în cadrul emisiunii „Good Morning America”.

Aceasta a explicat că a inițiat „Be Best”, o campanie ce se ocupă de comportamentul din mediul online și de pe rețelele de socializare online în parte și din cauza a ceea ce se spune despre ea.

Trebuie să ne educăm copiii despre comportamentul pe care ar trebui să îl aibă în societate pentru ca atunci când vor crește să știe cum să se descurce în astfel de situații”, a precizat ea.

Imediat, criticii au observat că soțul Melaniei, Donald Trump, obișnuiește să facă glume pe seama felului în care arată oamenii și pe ceea ce el consideră a fi o lipsă de talent sau inteligență.

Citește și: Rafael Nadal a sărit în ajutorul sinistraților din Mallorca VIDEO

Citește și: Secrete neștiute din căsnicia lui Adam Levine

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter