MELANIA MEDELEANU: „A dărui nu se face cu măsură”

De Adina Rosetti, pe Ultimul update Luni, 15 ianuarie 2018, 10:54
Crede cu tot sufletul în magie și simte că dorința de a face bine a făcut mereu parte din ea. Melania Medeleanu (39 de ani) a lăsat de ceva vreme televiziunea pentru a se implică în cauze sociale, găsindu-și sensul în a ajuta copiii greu încercați.

Cel mai nou proiect umanitar în care Melania este implicată a reușit să strângă, în doar 23 de zile, 100.000 de SMS-uri de la oameni care au dorit să doneze 2 euro pentru MagicHOME, refugiul părinților, născut din dorința de a-i sprijini pe părinții copiilor cu afecțiuni oncologice. „În momentele acelea cumplite de veghe, când locuiești deja de zile întregi pe un scaun, e important să știi că există un loc, foarte aproape de spital, unde te poți odihni, poți face o baie, poți găti sau spală ceva pentru ține și pentru copilul tău, poți să plângi, dacă simți nevoia și poți găsi alți oameni care trec prin aceeași cumplită experiență și care te înțeleg și te sprijină că nimeni altul”, explică Melania. Campania nu s-a oprit, după atingerea celor 100.000 de SMS-uri propuse, ci merge mai departe (oricine poate trimite în continuare MAGIC la numărul 8844), așa cum și Melania Medeleanu își continuă drumul de zînă bună, mereu alături de copiii bolnavi sau cu probleme.

Melania, ce ajutor & reacții ați primit până acum și cum s-au implicat oamenii? 
E un proiect foarte ușor de înțeles, nu sunt multe de explicat. Și, pentru că oricine a stat vreodată pe un scaun lângă cineva drag – părinte, copil, prieten înțelege exact ce înseamnă acel scaun, reacția la campania de strângere de fonduri pe care am lansat-o a fost instantanee. În prima zi 15.000 de români au trimis sms-ul. La două săptămâni de la lansarea campaniei 80.000 de oameni reactionasera la apelul nostru și alte câteva zeci, aflați în străinătate, au vrut să se implice. Numeroase persoane publice din toate domeniile – artiști, jurnaliști, oameni de afaceri, medici, preoți au luat loc pe scaunul de la Galeria Galateca, să fie alături și să atragă atenția asupra acestei cauze. Până în acest moment nu a existat nici măcar un singur om căruia să-i fi povestit de MagicHOME și să nu se fi implicat.
Magichome pare o prelungirea frumoasă a Magicamp, proiectul început în 2014, alături de Vlad Voiculescu. Ai spus că e cea mai „intensă, dulce și amară” experiență a vieții tale…
Cred în continuare asta. Că nu e nimic mai frumos decât să-ți petreci timpul alături de copii curajoși, inimoși, care te învață în fiecare secundă să te bucuri și să trăiești cu adevărat. Uneori însă, unii dintre ei se cațără pe-un curcubeu și, deși știi că te vor trage cu ochiul din când în când la ce se întâmplă prin tabără, ți se cam face dor de ei. Insuportabil de dor.

Cum e interacțiunea cu acești copii, cum te încarcă, cum te-a schimbat, ce ai învățat de la ei?
Interacțiunea cu ei e o continuă lecție despre A TRĂI. Să te bucuri, să fii recunoscători, să ai curaj, să nu renunți la luptă, să nu lași să treacă nicio zi fără să zâmbești. N-aș fi știut toate astea fără ei. Adică le-aș fi știut, la nivel teoretic, dar când copilul acela te ia în brațe și te strânge ca și cum ar fi ultima îmbrățișare de pe planetă înțelegi exact că a dărui nu se face cu măsură.

Toate proiectele voastre conțin cuvântul „magic”. Unde se (mai) găsește magia în lumea în care trăim? Ce e magic pentru tine? Și care sunt oamenii magici din viața ta? 
Magici sunt medicii cu care lucrăm, care-și iau o săptămână de concediu și, în loc să plece în vacanță, fac voluntariat în tabără. Magici sunt voluntarii care se dăruiesc acestor copii. Magici sunt oamenii care contribuie, fiecare cum poate, unii cu bani, alții cu produse, chiar și cu un kilogram de roșii, la taberele astea care aduc așa de multă bucurie, încredere, speranță în viețile acestor copii. Magici sunt OAMENII.

Pe lângă magie, proiectele caritabile & sociale presupun foarte multă muncă – de organizare, de convingere etc. La voi cum e? Cu ce vă luptați cel mai mult? Care sunt cele mai mari dificultati? 
Paradoxal, piedicile vin de la stat. Care, deși nu e în stare să facă mare lucru, mai pune și piedici. Modificările codului fiscal pun în dificultate nu doar companiile care asigura locuri de muncă, ci și ONG-urile. Mare parte din fondurile noastre provin din sume mici de la foarte multe companii care puteau până anul acesta să direcționeze 20% din impozitul pe profit către o cauză socială. Acum facilitatea asta nu mai există pentru multe dintre aceste firme, ceea ce înseamnă că va trebui SĂ LUPTĂM pentru a face BINE .

Tu ții și cursuri de dicție și public speaking. Cred că multă lume te întreabă: la ce folosește dicția dacă nu ești prezentator TV sau actor? 
A vorbi e specific nu doar oamenilor de televiziune ci oamenilor în general. Dacă vorbești prea repede sau prea încet, dacă înghiți silabe sau pui accente greșit, toate astea sunt bariere în comunicare. Uneori miza e mică. Dar atunci când ai de ținut o prezentare de care depinde promovarea ta în companie sau când ești înțeles greșit, nu pentru că intenția ți-a fost rea, ci pentru că exprimarea a fost defectuoasă, atunci poate e vremea să încerci un curs de dicție sau public speaking care te pot ajuta să-ți dai seama ce poți să faci mai bine și cum să-ți structurezi mesajele cât mai eficient.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le facem când vorbim?
Respirăm ineficient – ceea ce ne poate face probleme mari pe termen lung, înghițim sunete, vorbim prea repede sau prea încet – ceea ce poate să-i facă pe interlocutori să renunțe să te mai asculte. Uneori avem lucruri importante de spus și e păcat că, doar pentru că suntem neglijenți cu vorbirea noastră ratăm transmiterea acestor mesaje sau, și mai rău, interlocutorul nostru interpretează cum vrea ceea ce nu reușește să înțeleagă de la noi.

MELANIA MEDELEANU: „A dărui nu se face cu măsură”
În discursul tău de la TED vorbești despre drumul pe care-l facem de la șoaptă la strigăt. Când e bună șoapta și când e nevoie de strigăt?
Șoapta e bună când îi cânți copilului un cântec de leagăn. Șoapta e bună că formă de respect. Strigătul nu e firescul și nici n-ar trebui să fie. Într-o lume ideală, strigătul n-ar trebui să existe. El e semnul unei suferințe, e revoltă, e furie. Și dacă asta e singura cale de a convinge, ridicând vocea, atunci șoptește-i puiului tău un cântec de leagăn, ia un ceai cald în termos și hai în piață!

De unde crezi că vine nevoia asta a ta de a face bine, de a ajuta? 
Nu știu să răspund la întrebarea aceasta. E acolo, în mine, așa cum e inima, așa cum e sângele. E parte din mine. Și știu că așa cum, dacă inima ar înceta să bată n-aș mai exista, în egală măsură ziua în care mă voi opri va fi și ziua în care n-ar mai avea niciun sens ca inima să-mi bată.

 Tu ce faci când ai nevoie, la rândul tău, de ajutor? Unde îți (re)găsești puterea și energia? 
Îl cer. E cea mai simplă modalitate de a-l obține. Și am încredere că cineva, undeva, în universul asta mare ar face pentru mine ceea ce și eu aș face pentru el, la orice oră din zi și din noapte.

Dacă ai putea să schimbi ceva la lumea în care trăim, ce ai schimba?
Felul în care se face politică. Viața cetății este profund influențată de modul în care acționează cei care ne decid soarta (prin legi sau ordonanțe de guvern). Iar ce se întâmplă acum este monstruos. Atâția oameni mințiți, atâția oameni cărora li se schimbă destinele peste noapte, angajatori care sunt nevoiți să dea oameni afară, ONG-uri lăsate fără banii cu care putea să facă atâta bine, medici care pleacă pentru că nu mai au nicio așteptare și nicio speranță. Oamenii aceștia incompetenți și corupți care dau legi pentru ei înșiși și interesele lor ar trebui să plătească pentru tot răul pe care-l fac acestei țări.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter