Medana, iubita lui Alin Oprea, despre relația cu artistul: „Primul aspect la care am lucrat împreună a fost eliminarea definitivă a alcoolului din viața sa”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 08 martie 2023, 19:54

Medana Medaria, actuala soție a lui Alin Oprea, a vorbit despre relația cu artistul și modul în care l-a ajutat pe acesta să-și refacă viața după despărțirea de Larisa Oprea.

Medana și Alin Oprea, fostul solist al trupei Talisman, formează un cuplu din aprilie 2019. Perechea s-a logodit în iulie 2021, după 2 ani de relație. Artistul și-a cerut iubita în căsătorie pe 20 iulie 2021 și a făcut anunțul în mediul online, schimbând statusul de pe Facebook din „într-o relație” în „logodit” cu Medana Medaria. Ulterior, cei doi s-au și căsătorit în secret.

Medana și Alin Oprea s-au logodit după doi ani de relație

Tocmai s-au împlinit 2 ani de la momentul care urma să-mi schimbe total viața. Doi ani de la momentul în care am început să înțeleg ce înseamnă cu adevărat iubirea, respectul și demnitatea.

Da, s-au împlinit 2 ani de la prima întâlnire aparent întâmplătoare cu iubita mea, Medana, un moment magic în care am simțit amândoi acea chemare pe care o așteptam de o viață. Am surprins-o cu 1.500 de trandafiri, declara Alin Oprea în mai, la Antena Stars.

În 2020, pe 10 decembrie, cu ocazia aniversării Medanei, Alin Oprea scria în mediul online: „Tu ești «medicul» care mi-a salvat viața când alții m-au îmbolnăvit, «avocatul» care m-a apărat când alții m-au nedreptățit.

«Scutul» care m-a protejat când alții au vrut să-mi străpungă inima. «Stâlpul» care m-a susținut când alții au vrut să mă îngenuncheze și «soarele» care a adus lumină în viața mea când am fost abandonat în întuneric.

„Cred că Dumnezeu a făcut să apară Medana în viața mea exact în momentele cele mai grele”

Cei doi s-au cunoscut într-o perioadă extrem de grea pentru cântăreț, care s-a despărțit de Larisa Oprea, mama celor doi copii ai săi, Melissa și Adrian, după 23 de ani de căsnicie. Medana, la rândul ei, are doi copii din fostul mariaj.

Cred că Dumnezeu a făcut să apară Medana în viața mea exact în momentele cele mai grele. Din păcate pentru mine, toată viața am fost un om sensibil care s-a implicat cu tot ce a putut 100%. Atunci când viața îți joacă anumite feste, suferi, însă orice suferință are un final. A fost lângă mine în cele mai grele momente, încât îmi place să spun că a fost îngerul meu păzitor în acele momente și în continuare, a povestit Alin Oprea în urmă cu mai mult timp, în emisiunea „Xtra Night Show”.

Medana, iubita lui Alin Oprea, despre relația cu artistul: „Primul aspect la care am lucrat împreună a fost eliminarea definitivă a alcoolului din viața sa”

Într-un interviu pentru spynews.ro, Medana a vorbit despre relația cu artistul și greutățile pe care le-au întâmpinat de-a lungul timpului. Logodnica lui Alin Oprea a dezvăluit că l-a ajutat pe acesta să depășească problemele cu alcoolul.

Când eu l-am întâlnit pe Alin, am cunoscut un om trist, un om devitalizat, un om neîmplinit și cu multe regrete. Un om cu o mare capacitate de sacrificiu, capabil să renunțe la el pentru binele celor dragi.

Prima mea dorință a fost să aduc îmbunătățiri în viața lui și să îl pun în prim-plan. Avea o mentalitate rigidă și credea că viața lui nu mai poate fi schimbată în vreun fel. Primul aspect la care am lucrat împreună, a fost eliminarea definitivă a alcoolului din viața sa.

Spre surprinderea mea, a fost mult mai ușor decât mi-am imaginat, deși eram sceptică la început. Văd că și la ora actuală se mai dezbate încă acest aspect și chiar îmi doresc să precizez faptul că Alin nu consumă băuturi alcoolice absolut deloc, de când am apărut în viața lui, nici măcar ocazional. Repet: DELOC!

A fost promisiunea lui față de mine pe care o respectă cu sfințenie și în ziua de azi, motiv pentru care îi sunt recunoscătoare și foarte mândră de el, a mărturisit aceasta.

„Dorința mea a fost ca de această dată el să fie în prim-plan”

Medana a mai dezvăluit că și-a dorit ca iubitul ei să se simtă un om liber, să se exprime liber, să fie în prim-plan.

A început să zâmbească, a început să fie motivat, a început să înflorească. Iubirea, respectul și tandrețea, dau aripi oricărui om din lumea aceasta și capacitatea de a evolua zi de zi. Dorința mea a fost ca de această dată el să fie în prim-plan, motiv pentru care eu încă nu am nicio apariție televizată, deși suntem împreună de atâția ani. Eu sunt partenera lui de viață și atât. (…)

Meritul meu este faptul că am reușit să îi redau zâmbetul unui om trist, unui om care renunțase să mai lupte. (…) De data aceasta poate vorbi liniștit tot ceea ce simte, gândește și dorește el. Va veni și momentul apariției mele, când voi simți asta. Când iubești și ești iubit, simți că viața merită trăită și că lumea ta devine mult mai frumoasă, a mai spus aceasta.

Citește și: Dieta Rina: meniul pe zile și etapa de menținere

Mama Monicăi Tatoiu a murit. „Eu mă bucur. M-am rugat să o ia Dumnezeu. Fără pomeni, fără priveghi!”

Theo Rose și Alex Leonte, prezenți la aceeași petrecere. Cei doi foști iubiți sunt nașii unui băiețel

Alin Oprea vrea să înceapă procedurile de partaj după divorțul de Larisa Oprea. Artistul dorește împărțirea proprietăților

Alin Oprea și Medana se pregătesc de nuntă

Medana și Alin Oprea se pregătesc și de nuntă. Cei doi au deja costumul și rochia de mireasă.

Majoritatea femeilor visează să fie mirese încă din copilărie iar atunci visele se raportează la noțiunea de basm, la noțiunea de zână. Atât rochia mea de mireasă cât și costumul lui Alin de mire, există deja, dar prefer să păstrez surpriza pentru marele eveniment.

Pot doar să îți spun că este o rochie de zână, pentru că eu trăiesc propriul meu basm și chiar dacă provin din mediul de business, nici banii și nici vârsta nu m-au schimbat, a mai dezvăluit Medana.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter