Alin Oprea, despre logodnica lui, Medana Medaria: „Îngerul meu păzitor”

De Unica.ro, pe

Alin Oprea, fostul solist al trupei Talisman, și iubita lui, Medana Medaria, formează un cuplu din aprilie 2019. Perechea, care s-a cunoscut la insistențele unui prieten comun, s-ar fi logodit în iulie 2021, după 2 ani de relație.

Solistul a confirmat separarea de prima soție, Larisa, în vara anului 2019. Unul dintre motivele separării ar fi fost distanța, Larisa locuind în Londra, alături de cei doi copii ai lor, Melissa și Adrian, care studiază acolo muzica. Alin și Medana ar urma să se căsătorească după încheierea partajului dintre artist și fosta soție.

Alin Oprea, despre logodnica lui, Medana Medaria: „Îngerul meu păzitor”

„Cred că Dumnezeu a făcut să apară Medana în viața mea exact în momentele cele mai grele. Din păcate pentru mine, toată viața am fost un om sensibil care s-a implicat cu tot ce a putut 100%. Atunci când viața îți joacă anumite feste, suferi, însă orice suferință are un final. A fost lângă mine în cele mai grele momente, încât îmi place să spun că a fost îngerul meu păzitor în acele momente și în continuare”, a declarat Alin Oprea, în emisiunea „Xtra Night Show”.

„Noi am făcut tot posibilul ca această relație să fie cât se poate de puternică. Am fost tot timpul atenți, am comunicat foarte mult în orice moment mai sensibil apărut, astfel încât respectul, iubirea, fidelitatea și toate principiile de bază ale relației să rămână intacte”, a continuat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: 

Cu ce se ocupă acum Larisa Oprea, fosta soție a lui Alin Oprea

Tavi Colen, noi dezvăluiri despre conflictul cu Alin Oprea

Alin Oprea, gest emoționant pentru iubita lui, Medana Medaria

„Am fost mai puțin atenți la lucrurile astea tradiționale, nuntă, logodnă. Eu cred că logodna este o declarație de dragoste pe care ți-o poți face fără să dai un inel, fără să o ceri de nevastă. Pur și simplu, felul în care te comporți cu cineva spune totul. Vom face și pașii tradiționali, dar când va fi timpul. Nu forțăm nimic în relație. Nu mai durează mult, dar nu ar fi putut fi un moment secret”, a mai spus.

Medana are doi copii din fostul mariaj. Despre relația lui cu aceștia, Alin declara în aprilie 2021, pentru EGO.ro: „Mă înțeleg foarte bine și am apreciat mereu faptul că m-au acceptat în viața mamei lor. Sunt copii echilibrați și foarte maturi, care știu să respecte alegerile părinților și care au înțeles că părinții au divorțat unul de celălalt, nu au divorțat niciunul de copii. Norocul lor a fost faptul că au avut parte de părinți cerebrali, care au știut să dea la o parte orgoliile, punând binele copiilor pe primul loc, ei fiind și acum în relații foarte bune”.

Cu ce se ocupă Medana Medaria?

Tot pentru EGO.ro, Medana a dezvăluit că activează în domeniul imobiliar. „Dețin un număr considerabil de imobile, pe care mi le gestionez singură, atât cu contracte de închiriere, cât și în regim hotelier”, a explicat.

Întrebată dacă a vorbit vreodată cu fosta soție a lui Alin, Medana a mai spus: „Legat de fosta lui soție, nu am nimic de dezbătut. Din acest motiv se și numește «fosta»”.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter