Îți mai aduci aminte de Mircea Zara? Cum arată fostul VJ la 52 de ani

De Amelia Matei, pe
Născut pe 19 septembrie 1965 la București, fostul VJ de la MTV este actualmente prezentatorul emisiunii „Clubzone” de la Music Channel. 

Cu toate acestea, nu mai este la fel de vizibil ca odinioară. Mircea Zara a fost prima vedetă din România care și-a recunoscut public orientarea sexuală diferită față de a celorlalți și obișnuia să facă deliciul presei, care îi urmărea orice mișcare.

A vorbit întotdeauna deschis depre faptul că este gay și a fost văzut de multe ori la brațul iubitului lui, bărbatul cu care are o relație de mult timp. De asemenea, el apare în „Top 10 0 persoane publice gay din România” întocmit de organizația română pentru drepturile omului Be An Angel România (BAAR).

În ultimii ani, însă, Mircea Zara a intrat într-un con de umbra, mai ales după ce a fost cercetat penal de către Direcția Națională Anti-corupție pentru luare de mită.

Ajuns la 52 de ani, prezentatorul arată aproape la fel cum arăta pe vremea când lucra la MTV și nu își arată deloc anii pe care îi are în buletin. Se poartă la fel de colorat în vestimentație precum îi este și atitudinea, iar șapca, pe care o poartă întotdeauna, a devenit o notă distinctivă a stilului său personal.

Citește și – Ce face și cum arată Mircea Solcanu la 4 ani de la dispariția din televiziune

Citește și – Ce faci când afli că ai un copil gay?

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter